“DUPA
NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU
-
Comentarii pe marginea unui penibil “joc” de-a mobilizarea -
(Urmare)
Partea
a XI-a
XIII. INTRAREA ROMANILOR IN NOAPTEA ISTORIEI
Cand batranul
comunist-globalist, Silviu Brucan, ne-a facut „stupid people”, prezicandu-ne
„desteptarea”
dupa 20 ani, toti ne-am burzuluit, l-am urat si injurat. Stiind mult mai multe
decat noi, bietul om facuse o analiza corecta, dar nu tinuse seama, insa, de
specificul romanesc ce consta in „saritul
calului”. Au trecut, nu 20, ci 25 de ani si noi suntem inca in „tunel”,
cautand, probabil, la capatul gresit „luminita” pe care ne-o promitea, in
’96, CDR-ul care pare a se recoagula astazi ca dreapta basista. Dar avem o
scuza! Cei 25 de ani de „circ” fara „paine” abatuti asupra noastra se adauga celor
trei decenii de pregatire intensa si profesionista, de catre interesati, a
„revolutiilor spontane”. In „Noaptea Istoriei” am intrat, nu in 1989, ci in
1978. Ca semnal al trecerii la etapa decisiva, fuga lui Pacipa a insemnat, nu
numai adaugarea la cele 8 miliarde USD, paguba produsa de cutremurul din ’77 a
inca 7 miliarde USD, ci si demantelarea serviciilor noastre de informatii si
contrainformatii. Ori, fara informatii, orice armata, oricat de mare, devine o
biata turma de sacrificiu. Inconjurat de „curticeni”, Geniul Carpatilor si-a
sapat singur groapa, masurile sale logice transformandu-se, in practica, in
dezastre economice care au adancit criza indusa, individul fiind usor de
manipulat pe tema „iconomiilor”. De pilda, Canalul Dunare-Marea Neagra. Planul
initial prevedea construirea unui canal pe care sa intre, direct din Marea
Neagra, vasele de tonaj mic si mediu si sa navigheze pana la Viena. Era o
rasturnare geostrategica fara precedent. Din antichitate se stie ca cine detine
gurile fluviului controleaza in intregime fluviul si Europa. Rusii ne
smulsesera controlul, odata cu Basarabia in 1940, devenind riverani. Canalul ar
fi scurtcircuitat Bratul Chilia, aducand miliarde exclusiv Romaniei si
impunand-o ca decidenta pe Dunare. Sub pretextul „iconomiilor”, Ceausescu a
fost prostit sa accepte modificarea proiectului si s-a ajuns la actuala artera,
aproape inutilizabila, necesitand transbordarea marfurilor pe barje, cu costuri
mari si ritm lent, plus o eventuala reimbarcare. Putea conveni UE sau Rusiei Canalul?
Si asa, plata ne-am primit-o, prin sabotarea senalului navigabil dunarean cu
nava Rostok, in paralel cu desfiintarea Directiei Lucrari in Economia Nationala
a Armatei, ca sa nu putem interveni, in vremea ministeriatului „portocaliului”
Basescu la Transporturi. In paralel, rusii, prin intermediul ucrainenilor,
ne-au inlaturat complet, prin amenajarea canalului Valcov, care sa le dea lor
controlul exclusiv pe fluviu. Ca subminarea economiei nationale sa fie
completa, toti pilotii fluviali au fost concediati, preluati de firma unui
„ucrainean” din Galati, care a facut propaganda printre primarii Deltei, in
’90-’92, pentru „reintregirea” acesteia in cadrul „Ucrainei”. Tot „coincidente”,
sunt, probabil, desfiintarea, exact atunci, a granicerilor, ca sa nu avem cu ce
interveni si transformarea lor in politie de frontiera. De asemena, tentativa
navei ucrainene Aura de a ermetiza complet Bratul Chilia, prin provocarea unui
accident cu epava Rostok. Desi platit de ucraineni, din fericire, pilotul era
roman si a salvat situatia in ultima secunda.
Pe aceeasi directie, „Amenajarea
Complexa a Raului Dambovita” trebuia sa transforme aceasta apa intr-o Sena a
Bucurestiului. Tot sub pretextul „iconomiilor”,
agentii l-au prostit pe Ceausescu sa accepte modificarea proiectului initial,
sa renunte la cursul continuu si la podurile inalte pe sub care puteau trece
vaporase, rezultatul fiind cel care se vede. Era batran, era bolnav, dar inca
nu se tampise de tot. A acceptat ideea ca poate acoperi datoriile din
exporturi, in special agricole, pe principiul taranesc „jumatate la export, jumatate la populatie”. I se raporta in fals
ca avem o „productie record de 32 de milioane tone”, „o productie
revolutionara”. Batranul vorbea singur in fata garzii: „Auzi, de 32 milioane tone. Astia
isi bat joc de mine. Uita ca sunt de la tara si stiu cat da un hectar.Cred ca
nu sunt nici jumate.” Dupa care
dadea ordinul telefonic: „Bine mai, dati 8 milioane la export si
restul la populatie.” Dar erau 7 milioane de toate, fiindca Ceausescu
nu isi dadea seama ca minciuna pleca de la comuna, unde primarul dubla
productia din condei, la judet era din nou dublata de primul secretar si, cand
ajungea la ministru, atingea proportii galactice. Mare succes globalist!
Romanul era lovit in stomac fara drept de apel si pregatit pentru „revolutie”,
iar „multiubitul Fiu al poporului” urat de toata lumea, fara sa priceapa de ce.
Ca „bonus”, a fost distrusa armata, bagata, din ratiuni economice, in marile
constructii, in minerit si, mai ales, in agricultura. Stie din interior,
portocaliul Basescu, de ce ne insulta! Adio arme! Adio pregatire de lupta!
Pentru ca se economisea benzina. Adio aplicatii si trageri! In deceniul IX,
armata ajunsese principala forta de productie a tarii si principalul
contributor la buget, in locul CAP-istilor, minerilor, constructorilor, care
iau astazi pensii, in buna masura, de pe urma ei. Sutele de morti, ofiteri, de subofiteri
si soldati in accidente de munca, erau cu grija escamotate pentru ca
„tovarasului” nu i se putea raporta ca au murit militari, acolo unde oficial nu
existau fiindca erau sectoarele de munca ale garzilor patriotice, CAP-istilor
studentilor sau elevilor. Drept urmare, in decembrie 1989, soldatii, si la
armata si la trupele de securitate, habar nu aveau ce inseamna o arma, cum se
incarca si cum se trage. Ii instruiau „profesionisti” de pe margine,
indemnandu-i sa traga in simulatoarele aduse de Sergiu Nicolaescu, din
Germania, pentru noua lui versiune de „August in flacari”. Masura a avut insa
si o urmare neasteptata. Prin’87, bolnav, Ceausescu a fost internat in spital,
unde, de plictiseala, a citit cartea politista a lui Petre Salcudeanu (viitorul
ministru PSD-ist, depus de SPP in actiunea „Chilotii in vine”) – „Bunicul si o
lacrima de fata”. Actiunea se petrecea undeva in Ardeal, unde o tanara
tehniciana de 22 de ani fusese gasita moarta, asasinii simuland violul drept
cauza. Finalul era apoteotic. Fusese ucisa in urma unui complot pus la cale de
presedintele CAP, seful de post, secretarul de partid, popa, directorul scolii
et. , adica de toate notabilitatile localitatii. Batand cu pasul terenurile,
fata constatase ca in acte erau 3.000 de hectare cultivabile, dar in realitate
se cultivau 6.000, pentru a mari artificial productivitatea raportata la
hectar. „Da’ daca o fi adevarat?”. Fara sa stim de ce, noi, istoricii
militari, am primit de la ministru ordinul ca, in doua luni, sa ii punem pe
masa situatia terenurilor agricole ale Romaniei, de la 1812, pana in aprilie
1944. Consternati, ne-am apucat de treaba, 24 de ore din 24 si am realizat-o.
In 1990, aveam sa aflam ca Ceausescu ceruse aceeasi situatie de la Ministerul
Agriculturii si, sa vezi dracie! Din raportul nostru rezulta ca, fata de
Antonescu, in aprilie 1944, cand nu avea jumatate de Ardeal, NE Moldovei ocupat
de rusi, cand nu fusesera desecate Baltile Brailei, Ialomitei, lacurile Greaca,
Potelu etc., Ceausescu avea cu 2, 5 milioane mai putin. Iar fata de raportul
Ministerului Agriculturii, diferenta se marea la 3 milioane. S-a deslantuit
ancheta, ajungandu-se la concluzia ca mai toate CAP-urile ascundeau hectare,
care existau fizic, dar nu in acte, ancheta stopandu-se cand s-a demonstrat ca
si Complexul Scornicesti ascundea 12.000 de hectare. Tanar inca si naiv, am
lansat in 1990 intrebarea care mi-a adus prima amenintare telefonica si anonima
cu moartea: „Ce s-a intamplat cu cele 3 milioane de hectare agricole, care nu
exista nicaieri in acte, dar exista fizic, in conditiile in care restituirea
catre fostii proprietari mai mult nu se face decat se face?” Plin de
elan, dupa numai doua saptamani, am fost din nou amenintat cu moartea,
telefonic, pentru ca, intr-o emisiune „Pro Patria”, sub pulpana prietenului
Valeriu Pricina, imi incoltise si lansasem alta idee traznita: „Ii
cautati pe teroristi? Ii gasiti pe listele ICRAL-ului! Cautati grupurile de
indivizi care au cumparat in 1988 – 1989, case in zone demolabile, pe nimic si,
in centrul lor, il veti gasi pe acela care stia deja ceea ce avea sa se intample
in Romania.”
Un alt exemplu l-ar
putea constitui distrugerea sistematica a invatamantului, prin deturnarea ideii
logice de „imbinare a teoriei cu
practica”. Locotenent fiind si cercetator la CSCITM, contiuam sa predau ore
de istorie la Liceul 13 PTTR, unde eram diriginte la clasa XI. La o sedinta cu
parintii, acestia m-au intrebat: „- Ce or sa iasa copiii nostri, dupa
absolvirea acestui liceu? – Cretini cu diploma. Sunt intr-a XI-a, dar, ca nivel
cunostinte, nu depasesc clasele V-VI din vremea dvs.Au trecut 3 luni si inca nu
au definitivat orarul. Dupa cheful profesorilor, au 6 ore de matematica, fizica
chimie intr-o zi si a doua zi, sport, muzica si mai stiu eu ce! Mai mult, au
doua saptamani scoala si una sau doua practica. Carte nu invata ca vine
practica, iar la practica joaca fotbal. Cand imi vine randul sa ii prind la
cursuri, trebuie sa ii duc ba la blocuri in constructie pentru curatenie, ba la
sosea, cu steaguri, ca vine Brejnev, ba la agricultura, la cules porumb. Daca nu puneti piciorul in
prag, sa fie comasate orele de clasa si practica s-o faca la sfarsit, tot
comasat, nu-i pregatiti nici pentru carte, nici pentru munca. Eu nu am ce face
pentru ca, deja, m-am certat cu inspectorii de la minister, ca de ce nu am
incheiat situatia la clasa < X>. - Pentru ca nu i-am vazut nici o zi la
fata, decat in prima zi de scoala, cand ne-am prezentat reciproc.- Pai le
puneti o nota, o inmultiti cu doi, aia e si nota la teza, impartiti la doi si asta e rezultatul. – Si
pe ce le-o pun? Pe faptul ca isi cunosc numele?” Tovarasul Smarandache
nu a stiut ce sa-mi raspunda. Dar raspunsul la intrebarea pentru ce pregateam
elevii, l-am aflat in decembrie 1989: ii pregateam pentru strada, ca masa de
manevra. Dovada ca 75% din mortii „revolutiei” au fost minori, stersi astazi de
la drepturile acordate parintilor, prin globalista Ordonata 11/2014, care inlocuieste revolutionarii cu detinutii
politici. Supravietuitorii au avut sanse, fiindca, de prin’90, au ajuns
direct ministri. „Minunatul nostru tineret, necontaminat de comunism!” urla Doina Cornea, soacra Serviciilor franceze
si mama coautoarei Declaratiei tradatoare de la Budapesta in privinta
Transilvaniei, Ariadne Combes. „Tinerii nostri!” mieuna Blandiana,
mama motanului „dizident” Arpagic, in fruntea fanilor tineri manipulati sa se
prostitueze politic. „Comunistilor, voi militarii sunteti
retrograzi, o sa va luam capetele la toti. Inca existati, pentru ca asteptm sa
creasca tinerii nostri!” imi
batea cu pumnul in masa in martie 1990, (pentru ca indraznisem sa declar ca
participarea academicianului Stefan Pascu la Congresul Mondial de Istorie de la
Madrid este benefica pentru noi, dat fiind ca primise acceptul a 38 de mari
istorici sa participe la o masa rotunda pe tema istoriei romanilor) fosta mea
secretara de partid, tovarasa Zoe Petre, autoarea candidaturii la presedintie a
lui Emil Constantinescu si viitorul lui „guru”.
In conceptia comunista,
bunicii kominternisti ne-au sarit ca generatie, apeland la fiii lor din
generatia Petre Roman si la stranepotii cu cas la gura, buni de sacrificat
pentru ca nu intelegeau nimic. Aceasta este generatia de sub 40 de ani, scolita
de-ti vine sa plangi, specialista in „apcize”,
pe care se bazeaza, astazi, Victor Ponta si el crescut in lozincile post
revolutiei. Cum vechii kominternisti fusesera usuiti de Dej si Ceausescu, se
repliasera in posturile calde de modelare a imaginii: radioteleviziune, presa
scrisa, revistele de cultura, Uniunea Stalinista a Scriitorilor etc. si s-au
pus pe facut „imagine” in tara si in
afara in deceniul pregatitor, avandu-i pe „odiosii securisti” pe post de
curieri la Europa Libera si raspandaci in interior: „Opriti, fratilor Congresul, ca
va moare realesul!”; legarea, la propriu, a covrigilor de coada
maidanezilor Capitalei (bunicii „cainilor comunitari” de azi); a perelor in
plopii din Grozavesti (dupa discursul lui Ceausescu despre infrangerea Socialismului
”cand
va face plopul pere si richita micsunele”); lansarea la apa a
cosciugelor pe Dambovita cu efigiile cuplului dictatorial etc. Tanar si naiv
fiind, am fost si eu angrenat in marea campanie de pregatire psihologica si
indobitocire a romanului, in vederea manarii lui in strada, fara sa stiu.
In 1988, am primit
ordinul, din partea ministrului Apararii, prin seful Departamentului Aviatiei
Civile (pentru ca eram detasat in economie), sa scriu lucrarea „Dracula. Mit si
realitate”, in urmatoarea structura: 70 pagini adevarul istoric, 70 pagini
aparitia mitului, 70 pagini documente. Cartea era solicitata de istoricul
italian Lauro Grassi, urma sa apara la Editura Xenia din Milano, care remitea institutiei mele
1000USD si publica, la schimb, o carte a lui Mario Ruffini despre Transilvania,
extrem de stanjenitoare pentru unguri. „Am inteles, sa traiti!”, am
executat si, prin inscris oficial, i-am trimis manuscrisul lui Ioan Talpes la
Editura Militara. Acolo, 2 treimi din manuscris s-au pierdut (partea
documentara si analiza mitului), scandalul durand pana la „revolutie”.
Devenind, dupa decembrie 1989, „mare si tare”, l-am bombardat cu scrisori pe
Lauro Grassi, privind publicarea, fara raspuns. Ne-am intalnit in toamna lui
‚90, la Madrid, unde l-am abordat direct. Uluit, omul mi-a spus:”Credeam
ca tu si noul tau general, presedinte al comisiei romane, sunteti niste nebuni!
Habar n-am despre ce vorbiti! – Cum domnule, ca am intreg dosarul? N-a fost
creierul lui Ilie Ceausescu, Ionescu E.Mihail, insotit de capitanul Ilie
Schipor, la dumneata, acum doi ani? – Ba, da. – Si n-ati tratat aparitia unei
carti „Dracula”? – Am vorbit despre colaborare pe al II-lea Razboi Mondial. - Pai
ala, la intoarcere, a pus un intreg mecanism in functiune si am muncit, ca un
nebun, la cererea ta. Uite actele! – Auzi, cand se intampla chestia asta?- In
februarie 1988. – Aha! Si ce mit circula atunci, legat de Ceausescu? – Mitul
Ceausescu – Nero. Nero a distrus Roma, asta satele. – Si cine dracu , crezi tu,
ca a uzit in Rusia, in Germania sau in SUA de Nero? Era prea elitista chestia!
Trebuia altceva! Ia, adu-ti aminte, ce s-a intamplat, dupa ce Talpes ti-a
ratacit partea documentara? – A aparut mitul Ceausescu – Dracula. Adica,
vampirul care suge sangele poporului!- Ei, vezi? De Dracula a auzit tot
prostul. Era nevoie de un fraier sa stranga documentatia pentru justificarea
evenimentelor sangeroase, deja, pregatite. Ala ai fost tu. Dar fii atent,
pentru ca sunt foarte economi, folosesc acelasi material de mai multe ori. Vezi
sa nu apara si cartea!” Dupa numai cateva luni, chemat la refec,
impreuna cu sefii mei, de ministrul adjunct al Apararii, pentru ca ne opuneam
revenirii globalistilor in Comisia Romana de Istorie Militara, am vazut, pe
biroul demnitarului, semnalul cartii; coperta mea, titlul meu, dar alt nume:
Kurt Treptow. Agentul strecurat in Romania, pe post de istoric, de
neoconservatori, in 1988. Cel sustinut caineste de Troika istoricilor militari,
ajunsi din ceausisti, mari europenisti, dupa evenimente. Cel arestat pentru
pedofilie, la cererea expresa a FBI-ului, pentru ca americanii descoperisera ca
inclina cam mult spre Germania, patria bunicului sau, amiralul Von Treptow.
Cartea era o culegere de studii a acolitilor de la Insitututl N. Iorga, Treptow
semnand exact partile care-mi disparusera mie. Am oprit publicarea in faza de
semnal, sub amenintare, declansand razboiul mediatic pe care respectivul
ministru adjunct avea sa-l piarda in fata mea in 1992. Cartea am publicat-o, in
1994, la Editura Ianus, cu intrega poveste.
Salvat in extremis, in
decembrie 1989, de acuzele de „tradator al istoriografiei militare”, revenit
din misiune pe data de 17, am constatat ca din blocurile militare de la Gara de
Nord, ofiterii fugeau ca iepurii, la alarma. Se daduse indicativul „Radu cel
Frumos”. Intrucat nu am reusit sa prind pe nimeni la telefon de la armata, i-am
luat pe cunoscutii mei „securisti”, la rand. Toti erau acasa si habar nu aveau
ce se intampla. In final, am dat de fostul complice al nostru din 1985 in
scandalul cu analiza istoricilor, „Valer Pop”. L-am rugat sa se intereseze, sa
afle ce se intampla, pentru ca eu nu stiu ce sa fac, fiind detasat in economie.
Dupa o jumatate de ora m-a sunat, plangand la telefon: „- Unitatea ta e TAROM, te duci
acolo si nu pleci, indiferent cine va da
ordinul sa plecati acasa! Si, tine minte........ suntem noi amici? – Da. – Daca
esti acolo, in unitate, ai o arma in
mana si ma vezi pe mine venind spre tine in noptile urmatoare, nu ma intreba de
sanatate, impusca-ma imediat. – Atat de grava e situatia? – Da. Astia vor sa ne
lase fara tara” Asa am intrat in
ceea ce viitorul meu amic, luptatorul de pe inaltimile Golan, scriitorul si
regizorul francez de origine romana, Tudor Eliad (Perahim), avea sa defineasca,
in subtitlul la cartea sa „Timisoara mi
amor”, drept „O coproductie franco-ungaro-americano-hispano-sovieto-italiano-polonezo-norvegiano
- bulgaro-germano-iugoslava si Televiziunea Romana Libera”. Prima „revolutie
televizata” a lumii, un spectacol de sunet si lumini, sustinut in direct, pe
melodia „Mircea, fa-te ca lucrezi!”, de scriitori, poeti, regizori, scenaristi,
actori, publicisti, foste amante a nomenclaturii comuniste si alti pregatiti in
„laboratorul„ lui Gogu Radulescu de la Comana, care ne-au isterizat,
trimitandu-ne sa aparam cu pieptul gol televiziunea, ce putea fi oprita
printr-o simpla apasare de buton, ne-au adus la marginea nebuniei cu zvonuri
despre otraviri si actiuni teroriste, pentru a masca adevarul! Adevar ce a
scapat in amintitele cuvinte ale lui Brucan, adresate lui Petre Roman,
favoritul lui Francois Mitterand: „Nu te baga, lasa-l pe asta, DEOCAMDATA,
pentru ca pe tine nu te cunoaste, INCA, nimeni!” Deci, nu Iliescu era
„pregatitul”, el trebuia doar sa asigure tranzitia de cateva luni, ca in toate
tarile din Est spre acapararea puterii de catre „omul providential”. Dar, la
noi, fiind multi competitori, a iesit totul pe dos. Oficialul puterii bipolare
americano-ruse, Dumitru Mazilu , a fost maturat, fostul coleg al lui Gorbaciov,
de camin studentesc, Vladut Nisipeanu, a disparut in Istorie, iar favoritul
neoconservatorilor americani, Volodea Tismaneanu, fost lector al CC al PCR,
marsrutizat, prin Mexic, in SUA si propus de grupul „Agora” la functia suprema,
a ajuns prea tarziu, ca venea prea de departe. La fel a patit si Ioana
Bratianu, venita de la Versoix, care l-a gasit instalat, in fotoliul liberal,
pe un fost subaltern al sau, sot al maiorului DIE – Dina. Agentii tuturor
serviciilor ne-au invadat, cei bastinasi, fosti profitori ai vechiului regim,
au trecut la „marea naparlire”, iar noi am fost manati spre Niciunde si spre
Nicaieri si deposedati, rapid, de troika Isarescu–Roman–Stolojan, de tot ce
aveam ca popor si ca sperante individuale de realizare prin munca.
Nu putem incheia, insa,
fara a reaminti ca primul ordin al noii „puteri” – „Numesc ministru al Apararii
Nationale pe tovarasul Victor Atanasie Stanculescu!” a fost calcat,
imediat, in picioare ”Nu,
e tovarasul Militaru aici!”, a urlat corul vechilor agenti KGB si GRU,
dirijati de Mihai Lupoi si un amiral fara flota. Speriat, Iliescu a reconfirmat
numirea spunand „Eu nu ma pricep la treburile dvs. militare. Procedati cum e obiceiul
la armata!” Obiceiul, adica
regulamentul prevedea, in conditiile date, preluarea functiei de ctare prim
loctiior, adica tot de Stanculescu. Numai in stare de razboi declarat, sarcina
ar fi revenit sefului SMG. Dupa cateva ore ne-am trazit cu Militaru, numit
ministru. Cine l-a numit, peste ordinul lui Iliescu?
Ca multi ofiteri, am
pus mana pe „scurtul militar” si am intrebat, cui i se subordoneaza armata?
Raspuns:”Din acest moment, pe teritoriul Romaniei, nu se executa nici un ordin
care nu vine de la Stanculescu sau Gusa! - Dar astia nu se inghit, fiindca
Milea l-a numit pe Gusa sef de stat major, direct din comandant de divizie . –
Termina cu prostiile, sunt cei mai buni prieteni, sunt ca fratii. – De cand? –
De doua ore.- Aoleu, asa e de grava situatia? – E atat de grava, ca pana maine
dimineata e posibil sa nu mai avem tara!”
Dar, despre minunile
„post revolutiei” (dupa unii, post lovilutiei), in cele ce vor urma..........
(VA URMA)
Col.(r) dr. Mircea
Dogaru,
Presedintele SCMD
