marți, 27 noiembrie 2012

Scrisoare deschisa catre presedintele expirat al Romaniei


Domnule Traian Basescu,

Ati dobandit calitatea de fost presedinte al Romaniei la 29 iulie a.c., cand 8,6 milioane de romani, prin prezentarea la Referendum, in pofida amenintarilor si lucraturilor dvs. de culise, v-au retras definitiv mandatul. Ati furat votul popular cu ajutorul a 5 slugi de la institutia politica stalinista numita CCR, si al mai marilor Europei, care au actionat nu de dragul dvs. ci din interes. Democratia nu este pentru catei! Numai ei, mai marii lumii,  pot aresta si lichida presedinti, sub pretextul apararii “democratiei”, in Serbia, Albania, Libia, Egipt, Afganistan, Irak, Siria sau aiurea! Nu si popoarele!

Divortul democratic al natiunii romane de dvs. a fost privit cu spaima, ca un precedent periculos pentru alde Merkel, Barroso et co. Vi s-a permis sa amenintati, cu spume la gura, in mod “democratic”, deputati, senatori, politisti, militari, primari alesi si, in general, pe toti cei care au indraznit sa voteze impotriva dvs. Dar ati sarit calul in povestea macovee cu “lovitura de stat” data de majoritate, adica de Parlament ,si cu transferul rolului de aparator al “revolutiei” catre persoana dictatorului si a instrumentelor sale de informatii, diversiune, paza, protectie si control al populatiei.

Din acest motiv, stapanii externi v-au pus fermoar la gura. Dar nu v-a tinut mult! De doua saptamani, va dati in petic, intervenind absolut “democratic”, in campania  electorala, deoarece ati constatat cu groaza ca ura fata de instrumentele dvs. politice, fata de regimul dvs., care si-a batut joc de toate categoriile socio-profesionale si de varsta din Romania, dar si de viitorul tarii, nu a scazut, ci, dimpotriva! Atacati de-a valma institutiile democratice ale statului, cu ajutorul “coloneilor” dvs. media, fabricati special pentru dvs. de Oprea si Blaga, toate institutiile democratice ale statului, incepand cu Parlamentul si Guvernul si pe toti opozantii dvs. In hahaiala dvs. verde de frica, ati facut insa in aceste zile o greseala imensa care ii va costa in alegeri pe protejatii dvs. L-ati insultat pe ministrul Apararii, o persoana net superioara dvs. ca CV si oricum mai tanar cu aproape 5 ani.

Nemeritata insulta adusa ministrului Apararii se rasfrange la fel de nemeritat, asupra tuturor categoriilor de militari activi, in rezerva si in retragere.
In numele militarilor in rezerva si in retragere din SCMD va pretind scuze publice. Altfel, veti obtine, dar in alt sens, ceea ce va doriti cu disperare de o luna de zile – iesirea noastra in strada. De o luna de zile cristoii si turcestii din interiorul SCMD si din afara ne tot incita sa protestam la Palatul Victoria. Vom iesi, domnule Basescu, daca nu va cereti scuze, dar la Palatul Cotroceni! Se pare ca vi s-a facut dor de noi si de aliatii nostri. Pe curand!

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 15 noiembrie 2012

Unde dai si unde crapa!


Motto:
“Barroso, un comunist,
vorbind despre democratie.
Aceasta chiar ca este
o comedie sinistra!”
(Nigel Farage,
Fox Neuws, 30.08.2012)

Cronica unei diversiuni basiste esuate

Faptele
Demonizarea militarilor in rezerva ca “nesimtiti cu pensii nesimtite de 20 de milioane” a inceput in decembrie 2008, pregatind Legea 329/2009 care le-a luat, anticonstitutional, dreptul la munca si, mai ales, Legile 119 si 263/2010 care i-au transformat in asistati social cu “ajutoare sociale lunare de la stat”. Legi cu caracter retroactiv, antieuropean si anticonstitutional, asumate de guvernele Boc sau “votate” in sistemul Robertei Anastase. Artizani? … Basescu, Boc, Seitan, Oprea, Blaga, Igas, Chesnoiu, Lupu, etc.

SCMD a invins in prima batalie, interzicand continuarea “recalcularii” printr-o hotarare judecatoreasca la 28 septembrie 2010. N-au tinut cont de ea, au continuat, emitand decizii nule de drept, pana cand SCMD i-a invins zdrobitor, prin hotararea ICCJ de la 7 ianuarie 2011.

In loc sa proroge legile militarilor in rezerva, au dat, ilegal, venituri echivalente cu fostele pensii militare, pe tot parcursul anului 2011, au inventat operatiunea de revizuire, ca sa legitimize rezultatele ilegalei recalculari, dar au profitat, devalizand bugetele MApN, MAI si SRI in favoarea unor apropiati (caramizi ale unui partid fantoma) si introducand diversionist discriminarea intre rezervisti.

SCMD a castigat mii de procese in justitie, si-a facut sute de aliati printre sindicate si ONG-uri, dominand si manifestatiile de strada in 2011 si 2012, impotriva regimului basist, acuzat de tiranie, subminarea economiei nationale si genocid.

Firesc, filialele SCMD au incheiat protocoale de colaborare cu filialele partidelor de opozitie antibasiste, iar la nivel central, s-a semnat Acordul de principiu de catre presedintele SCMD, pentru SCMD si intreaga alianta numita CNSC, pe de o parte, si de catre copresedintii USL pe de alta.

Ce vrea SCMD pentru actualii si viitorii rezervisti?
·       Sa se recunoasca faptul ca militarii si politistii de formatie militara au avut contracte individuale cu statul, bazate pe juraminte de sange si presupunand exercitarea atributiilor,  24 de ore din 24, cu riscul acceptat al pierderii vietii;
·       Ca in baza acestor contracte, obligatiile lor fata de stat au fost luate direct din bugetele ministerelor lor, iar atunci cand li s-a impus contributia individuala de 5% pentru pensia suplimentara, acesta a fost deturnata, fara stirea lor, si transformata in “contributie individuala la bugetul de stat”;
·       Sa fie respectati, sa le fie respectate profesia si statutul, pentru ca au fost ilegal deposedati de grade si transformati in asistati social, si pentru ca gradul militar a devenit, prin avansarile politicianiste ale lui Oprea o batjocura.
·       Sa fie din nou racordati la sistemul militar, pentru ca dintotdeauna rezervistii nu au primit pensii ci “SOLDE” pentru pregatirea in rezerva, putand fi oricand rechemati, pana la 62 de ani (astazi 65), sub arme. Deci pensii militare de stat au primit in mod real doar militarii in retragere.
·       Sa se termine minciuna cu Legea sistemului unitar de pensii 263/2010, care nu poate fi aplicata, contravenind in mod flagrant Legii arhivelor nationale si legislatiei financiare, si care oricum nu mai este “unitara”, pentru ca magistratii si fostii functionari de la Curtea de Conturi s-au exceptat déjà, avand legi “speciale”, iar legea ocupationala a lucratorilor din justitie a trecut de Camera Deputatilor si, avand toate avizele, se afla déjà la Senat - camera decizionala.

Ce vor militarii?
·       Sa li se respecte statutul pe care il au dintotdeauna si in toate tarile lumii;
·       Sa se abroge Legile 119 si 263/2010, sa se faca o noua lege in favoarea pensionarilor civili, tinandu-se cont de Hotararea nr. 19 in Dosarul nr. 18/2011 a ICCJ, iar pentru toate categoriile de militari sa se promulge Proiectul Legii pensiilor militare de stat, elaborat de juristi ai structurilor de specialitate din MApN, MAI, SRI, SCMD si ONG-urile rezervistilor;
·       Sa se abroge, prin OUG, in favoarea rezervistilor si a tuturor pensionarilor din Romania, infamantul Cap. IV al Legii 329/2009, care introduce discriminarea acestei categorii de varsta, prin limitarea anticonstitutionala a dreptului la munca;
·       Sa se faca dreptate, prin OUG, celor ale caror venituri au fost reduse prin legile basiste, nu prin marire, nici prin actualizare, ci prin revenirea la situatia din 2010.

De mentionat ca SCMD a cerut ca pensiile marite sa ramana asa, fiind un drept castigat, daca au fost calculate legal, desi MApN a anuntat ca ciracii domnilor Oprea, Blaga, Igas si Maior, au respectat legalitatea doar in proportie de 1%. SCMD nu a solicitat bani din bugetul actual si nici restituirea din bugetul actual a sumelor neconstitutional poprite de regimul basist.

Demersurile
In ultimele doua luni, SCMD si aliatii au trimis o scrisoare deschisa in 15 puncte Guvernului Ponta, deoarece militarii, ca aparatori ai natiunii, au actionat si actioneaza nu numai pentru apararea drepturilor lor ci si ale aliatilor pensionari civili, salariati, constructori, mineri, sanitari, grefieri, profesori, functionari publici, diplomati, piloti, copii, persoane cu dizabilitati, revolutionari, etc. In nume propriu, conducerea SCMD a negociat si a obtinut declaratia de sprijin a Aliantei PNL-PC si a unor importanti lideri PSD. S-a obtinut, in ciuda impotrivirilor si sperantelor d-lui Gabriel Oprea, acordul tuturor membrilor guvernului, inclusiv al Premierului Victor Ponta.

La discutiile de vineri, 9 noiembrie, delegatia FMI a declarat ca nu are nici o obiectie in privinta nici unei reparatii pe care guvernul doreste sa o faca, daca actioneaza in cadrul convenit. Drept urmare, pe ordinea de zi a sedintei guvernului din 14 noiembrie a.c., dupa discutii prealabile in zilele anterioare, s-a introdus punctul “Proiect de OUG pentru modificarea si completarea unor acte normative si reglementarea unor masuri financiar-fiscale”.

In acest moment s-au produs …

Diversiunile pro basiste
In cele ce urmeaza, trebuie tinut seama de opinia lui F.D. Roosevelt cum ca “In politica nimic nu este intamplator, iar daca intamplarea totusi se produce, este rezultatul unui plan”.

Dl. Basescu a tacut luni de zile, pentru ca stapanii i-au cerut sa-si puna fermoar la gura, dupa declaratiile aberante despre lovituri de stat si arestari facute in lunile iulie-august si care aveau tot atata legatura cu democratia ca si discursurile lui Adolf Hitler. Brusc, luni si marti, 12 si 13 noiembrie a.c., dl. Basescu a “inviat” si, vazand ca ciracii lui, urati de populatie cum nu a fost nici regimul Ceausescu, nu fac fata in campania electorala, a atacat dur Guvernul si Parlamentul. Apoi s-a orietat asupra adversarilor considerati cei mai periculosi, din cadrul societatii civile, militarii si revolutionarii, actionand in mod diversionist si manipulator. Miercuri, 14 noiembrie, revolutionarii au fost instiintati, pe baza de zvon, provenit de la Secretariatul General al Guvernului, unde premierul tocmai facuse schimbari, ca Victor Ponta ar fi declarat ca prelungeste, de la 1 ianuarie 2013, OUG prin care a suspendat legea recunostintei, si, prin urmare, indemnizatiile catre revolutionari. Acestia s-au inflamat, pe tot cuprinsul tarii, pana cand le-au atras atentia ca numai regretata mama omida ar putea sti ce guvern vom avea la 1 ianuarie 2013 si ce ordonante va da, si ca nu exista pe mapamond, vreun candidat care sa spuna in plina campanie electoral “Votati-ma pentru ca vreau sa va iau gatul!...”.

In ceea ce ne priveste pe noi, rezervistii, in dupa amiaza aceleiasi zile, a aparut brusc stirea ca delegatia FMI ar fi revenit asupra deciziei de vineri, spunand un hotarat “Nu” revenirii pensiilor militare ciuntite la nivelul lui 2010. Nici n-a ajuns stirea pana la noi si prima oficina basista de manipulare, B1TV ne-a contactat telefonic, evident, in speranta ca vom iesi cu insulte la adresa lui Ponta si a Guvernului. Cum am pronuntat cuvantul “diversiune”, a intervenit politrucul de serviciu, tovarasul fost colonel, inapt militar, Turcescu Robert, care, mancand ce mananca de obicei, ne-a prezentat dilema vietii lui: daca iesim in strada pentru drepturile noastre, suntem niste “santajisti ordinari”, care procedeaza cu guvernul Ponta asa cum au procedat, pentru a obtine foloase necuvenite, cu bietele guverne benefice pentru tara, Boc si Ungureanu; daca nu iesim, suntem niste “politruci” care am batut palma cu USL-ul. Evident ca l-am trimis la plimbare pe acest individ care se considera, fara sa fie, si geniu si frumos si jurnalist, constatand inca odata ca painea pe care o mananca politrucii basisti de la B1TV, pentru parvenire sociala sau pentru foloasele fiicelor, consiliere ale lui EBA la Bruxelles, este si puturoasa si amara!

In fapt, din investigatiile noastre, delegatiei FMI i s-a alaturat, in preziua plecarii, un nou personaj, special pentru vizita de adio la Basescu, personaj “barrosian” care a iesit de acolo cu un text ce miroase al dracului a textul-baza lansat pe linia Seitan-Oprea.

Conform zisei declaratii (care apartine unui singur individ , nu intregii delegatii) noi cei peste 37.500, conform Guvernului, discriminati de pana acum, am fi cei 10% carora minunatul Oprea, care a saltat pensiile a 90% dintre rezervisti, n-a mai apucat sa le faca dreptate impotriva lui insusi. Se poate, mai tovarasi, sa avem o armata de rezervisti, de aproape 400.000 de oameni, mai mult decat efectivele din 1989? Si apoi, 10% din cifra de “159.000 de fosti militari, politisti si angajati ai serviciilor de informatii” data de respectivul raportor ar insemna peste 37.500 numai dupa aritmetica d-nei Roberta Anastase.

Respectivul a mai spus ca noi “nu am contribuit” si ca, prin urmare, ajutoarele sociale datorate noua ar trebui sa se limiteze la salariul minim pe economie si sa nu depaseasca 3500 lei. Lasand la o parte faptul ca 3500 de lei ar reprezenta pentru noi idealul, i-am recomanda sa aplice ideile astea in Germania, Spania, Franta sau Portugalia lui Barroso. Nu inainte de a-i atrage atentia ca a facut un grav deserviciu Basescului cerand ceea ce noi nu am cerut niciodata: desfiintarea armatei de manevra creata de Oprea, Blaga, Igas, sub sigla de partid si in serviciul regimului basist si formata din persoane carora le-au crescut si de 10-20 de ori veniturile in cuantum (adica eram “nesimtiti” cu 20 de milioane pensie dar am devenit simtiti cu 200 de milioane?) plus turcestii, blejnarii, chiovesii si ontanii, transformati peste noapte din talpasi in colonei si generali. Dupa ce diversiunea a fost stopata de noi, in aceeasi seara la RTV, dl. Victor Ponta a confirmat ca recomandarile FMI (de care Guvernul poate sau nu tine seama) se refera la incadrarea intr-un context general, asumat, Guvernul avand deplina libertate sa ia masurile reparatorii care se impun.

Mai mult, in privinta sumei de 9 milioane de lei vehiculata ca reparatorie, suma care este un mizilic pentru un parculet de 3 metri patrati inventat de Ontanu sau pentru o strada oarecare dotata cu borduri triple marca Videanu (la 100 euro/buc), atragem atentia ca nu este vorba de o suma lunara ci de suma calculata de d-na general Maria Lupu, pentru lunile ian-august 2012, suma pe care a declarat, oficial, intr-o adresa catre ministerul de finante, ca o are fara probleme, deoarece murind cate 250 pe luna, numai rezervistii MApN au produs mari economii la fondul de pensii. Asociind si mortii lunari ai MAI si SRI, rezulta ca producem impreuna 6.000 de morti/beneficiu anual, adica, de cand minunatul regim Basescu, sustinut de Boc, Seitan, Igas, Oprea, Blaga, Maior, etc. a decis sa-si bata jos de noi, au decedat 18.000 de rezervisti, din cauza stresului, a insultelor nedrepte, a calcarii in picioare a demnitatii lor, a imposibilitatii de a face fata dobanzilor la dobanzile de la banci, a costurilor medicamentelor la care avem dreptul gratuity, etc. Avem déjà membri ai SCMD, ofiteri in rezerva care s-au sinucis, cazul Petre Morjan de anul trecut (maior in rezerva care si-a dat foc la Palatul Cotroceni, acuzand dictatura), alti 3 rezervisti care au anuntat, numai in Bucuresti, ca vor proceda identic, daca cele doua ordonante nu sunt semnate. Chinurile si vietile acestor oameni cine le plateste? … Turcescu? Cristoiu? Seitan? Oprea? Blaga? Igas? Basescu? Kovesi? Macovei?

Concluzii
Chiar crede Oprea ca poate impiedica, pe linie de sortulet sau servicii, aparitia ordonantelor pana cand ajunge el, din nou, ministru, ca sa-si poata ingropa stie el ce, sub pres? Chiar crede ca el si uneperistii vor avea voturi? Doar daca le fura, situatie in care insa vom interveni la reprezentantii OSCE!

 Chiar cred basistii ca suntem o turma usor de manipulat, care ies in strada cum vor ei, cand vor ei, si impotriva cui vor ei? Chiar se cred genii intr-ale strategiilor diversioniste?

Aliantei PNL-PC nu avem ce sa-i reprosam. La fel multor lideri PSD. Tuturor celor carora avem sa le aducem reprosuri, le atragem atentia ca vor simti si numarul si forta noastra in alegeri, dar, in primul rand cei grupati in ARD, UNPR, UDMR si cei care au fugit individual la alte partide, ca celebra domna Ritzi, identic vinovata in fata justitiei cu Adrian Nastase (Adica de ce el sa fie in puscarie, pentru aceeasi “vina” si ea, impreuna cu beneficiara actiunii ei, nu?).

Vom hotari la nivel central ce avem de facut, in saptamana care vine si vom face, indiferent cate spume la gura vor face politrucii Basescului, pentru ca vrem ca Romania sa redevina un stat de drept, in care si noi si aliatii nostri sa ne obtinem si sa beneficiem de drepturile legitime. Nimic in plus!

Col. (r) dr. Mircea Dogaru

marți, 13 noiembrie 2012

Procesul contra Curtii Constitutionale




Vineri, 16.11.2012, orele 08.30, la Inalta Cute de Casatie si Justitie se joaca ultimul act al procesului intentat de SCMD, cinci ONG-uri militare si trei domni generali in rezerva, Curtii Constitutionale, proces in care se neaga … constitutionalitatea acesteia.

Reamintim tuturor celor interesati ca, declinandu-si competenta, Curtea de Apel Bucuresti a cerut CCR sa-si demonstreze propria constitutionalitate. Si mai atragem atentia ca cei noua “mari specialisti”, ale caror voturi au contat mai mult decat vointa a 8,6 milioane de cetateni cu drept de vot, isi bat permanent joc de Constitutia Romaniei, prezentandu-se in scris drept “Institutie publica” si “Institutie politico-jurisdictionala”.

Va rugam, domnilor jurnalisti, sa verificati incadrarea CCR in Constitutia Romaniei si sa va raspundeti singuri daca domnii in cauza o incalca sau nu, atribuindu-i calitati care nu exista.

Ne permitem sa va reamintim totodata domnilor “indignarile viforoase” care i-au cuprins pe unii dintre membrii breslei dvs. atunci cand am afirmat ca CCR, DNA, ANI, etc. sunt structuri politienesti si de santaj de tip bolsevic, ce dubleaza nejustificat  structuri existente ale statului roman. Astazi, dupa vanarea votantilor la Referendum, nu credem ca mai exista cineva care sa nu impartaseasca aceasta opinie.

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) Mircea DOGARU

miercuri, 7 noiembrie 2012

Felicitari Excelentei Sale, domnul Barack Obama!



In SUA, vointa natiunii americane si a electorilor a invins puterea banului si interesele marilor producatori de armament. Barack Obama este din nou presedinte al SUA si s-a reintors déjà la lucru. Pacea este garantata! Semnificativ este faptul ca primii care l-au felicitat au fost premierul britanic si Bibi Netanyahu. Nu vor apare nori de furtuna in Marea Neagra, nu se vor deteriora relatiile cu Rusia, atacarea Iranului nu mai este iminenta, deci si Romania, a carei soarta fusese hotarata in secret la Departamentul de Stat, mai are o sansa! Rezultatul s-a vazut in ultimele declaratii ale lui Mark Gittenstein, afaceristul ratat promovat de neoconservatori ambasador in Romania si care astazi pleaca cu buzunarul bine rotunjit. Domnia sa a declarat recent ca nu a fost si nu este sprijinitor al lui Traian Basescu, ba, mai mult, ca il felicita pe Crin Antonescu pentru ca s-a dovedit un om de cuvant si de onoare, facand tot ceea ce a promis din aprilie incoace. Mai mult, in cuvantul de adio, dl. Gittenstein a avut multe cuvinte de dor si jale, de amor neconsolat, de admiratie fata de Romania, dar nimic fata de politica romanesca, nimic despre presedinte. Toate acestea, ne duc cu gandul la faptul ca ceva se va schimba in al doilea mandat al lui Obama, referitor la noi.

Cuiul din talpa lui Obama, presedintele politicii externe, pe nume Joe Biden, se pare ca a ruginit. Are 70 de ani impliniti, este ultima lui manifestare in politica, nu mai are ce astepta pentru viitor, deci sprijinirea, de neinteles pentru un fost adversar  al lui Bush, a jucariilor bushiste de tip Basescu sau MRU nu se mai justifica. Drept urmare, plini de speranta pentru viitor, transmitem felicitarile noastre Pentagonului, militarilor adevarati din Departamentul de Stat american si, in special, presedintelui in functie al SUA, Excelentei Sale, domnul Barack Obama.

Nu putem incheia, intr-o veche traditie a razboiului de imagine, decat trimitand salutul nostru militarilor americani, militarilor lumii: “Impotriva celor care vor controlul mondial asupra vietii, impotriva celor care urmaresc desfiintarea statelor si, prin urmare anatemizarea si distrugerea structurilor militare nationale peste tot pe mapamond – Militari din toate tarile, uniti-va! Asa sa ne ajute Dumnezeu, pentru democratia reala, pentru pace, pentru dreptul tuturor la viata!”

Col. (r)  dr. Mircea DOGARU
ROMANIA

joi, 1 noiembrie 2012

USL, rezervistii si “Maresalul”


- In atentia tuturor celor interesati -

Cele ce urmeaza nu angajeaza SCMD, reprezentand doar gandurile unui rezervist referitor la ceea ce se intampla in aceste zile, cand trei ofiteri superiori in rezerva din Capitala si-au anuntat intentia de a-si da foc, in uniforma, in fata Guvernului, cand mii de rezervisti din tara si-au anuntat hotararea de a veni in uniforma, fara insemne, la Bucuresti, pentru un dialog cu domnul Prim ministru.

Sunt trei saptamani de cand Premierul a promis, public, in conferinta de presa, ca va actiona pentru restituirea salariilor, pensiilor, indemnizatiilor, alocatiilor si ajutoarelor sociale ciuntite de guvernele Boc. Si, pana la un punct, s-a tinut de promisiune!

In ceea ce ne priveste pe noi, rezervistii, fosti militari, fosti politisti, foste cadre cu misiuni speciale, noi am cerut promulgarea reparatorie in sistem de urgenta a doua ordonante guvernamentale care sa abroge infamantul, anticonstitutionalul si antieuropeanul Cap. IV din Legea 329/2009, privind limitarea discriminatorie pentru toti pensionarii a dreptului la munca si revenirea “asistatilor sociali” proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si penitenciare, ale caror cuantumuri au fost drastic si ilegal reduse de guvernele Boc, la nivelul pensiei militare de stat din 2010. De asemenea, ne-am cerut dreptul legitim la pensie, adica revenirea noastra la conditia de pensionari militari prin introducerea in Parlament a proiectului Legii pensiilor militare de stat. Premierul si toti membrii Guvernului au fost de accord, rectificarea de buget s-a facut, ministrii Muncii, Finantelor si Justitiei si-au dat avizul, verbal, orice obiectie a FMI, in situatia aparitiei unei “gauri negre” la Interne, datorita jafului inimaginabil practicat de regimul Basescu, a fost spulberata prin propunerea ministrului Apararii, de transfer de fonduri de la Armata la Interne. Deci nu poate fi vorba de o rectificare peste rectificare, care sa duca la interventia FMI.

Atunci ce se intampla de lucrurile treneaza si, pe zi ce trece, dl. Ponta si USL-ul scad in intentia de vot a electoratului? Sa-si doreasca dl. Ponta sau liderii USL, in general, sa-si sape propria groapa? Nici vorba! Se opune din rasputeri o singura persoana, si anume seful “traseistilor”, adica al partidului inventat peste noapte, in dispretul legii si al regulamentelor Parlamentului!

Din informatii verificate, provenite din foarte multe surse la varf si abordate de subsemnatul din perspectiva cercetatorului stiintific (pentru ca asta sunt, indiferent de elucubratiile basiste) rezulta ca se impotriveste cu toate fortele “Maresalul”, de ale carui voturi Guvernul a avut nevoie pana acum, dar nu mai are, de aici inainte. Reamintim ca este vorba de un guvern de sacrificiu, care si-a asumat toate riscurile, pentru doua obiective: promovarea unei noi legi electorale, mai onesta, si Referendumul pentru demiterea sefului mafiei neoconservatoare bushiste din Romania. A esuat cu ambele proiecte, datorita loviturii de stat orchestrate de serviciile si de oamenii pusi in functii cheie ai dictaturii!

Cine este “Maresalul”? Un fost capitan de ata, dat afara, sa nu se umple Armata de Doamne ajuta! Gradul de maior l-a obtinut la termen, cu cateva zile inainte de eveniment. Celelalte, ca si averea, ca si studiile, si le-a obtinut pe alte criterii, Dumnezeu stie cum… Ceea ce n-a obtinut  este gradul de maresal, pe care l-a solicitat anul trecut comisiilor Camerelor, sa fie inclus in Statut, dar a fost refuzat.

“Maresalul” a trecut in tabara basista, cu tot cu initiatorul legii de pe urma careia suferim. “Maresalul” si generalii lui facuti la salca, au votat impotriva noastra, a rezervistilor, de fiecare data in Parlament si au participat la mascaradele Robertei Anastase. “Maresalul” si-a batut joc de noi pe tema “erga omnes”, in toata toamna lui 2010, fiind sigur ca ICCJ nu va indrazni sa ne dea dreptate. Cand Inalta Curte a decis, pe 7 ian. 2011, ca deciziile lui de recalculare pe o lege cu caracter retroactiv sunt nule, adica ilegale, de la 28 septembrie 2010 incepand, a inventat “valul de revizuiri” ca sa legalizeze ceea ce era ilegal. Cu o ocazie, veniturile micsorate, absolut toate cu 18-69%, ne-au fost restabilite in 2011, dar ilegal, pentru ca legile noastre au fost abrogate si, “Maresalul” impreuna cu “Regina” au decis ca,  daca tot este vorba de dat niste bani inapoi, este momentul sa profite si sa devalizeze bugetul a doua ministere. Doar unul la suta din asa zisele pensii calculate dupa OUG 1 /2011 si Legea 263/2010 au fost calculate legal. Restul reprezinta decimarea a peste 37.000 de rezervisti, praf in ochi pentru alte cateva mii si cumpararea pe bani grei (ai statului) a acolitilor pentru noul partid. Tot “Maresalul” si acolitii lui si-au batut joc de naivi cu asa zisa lista a maririlor de pensii, publicata si raspublicata, si prin campaniile dezlantuite de serviciile lui de specialitate impotriva SCMD.

Cand, datorita actiunilor SCMD si aliatilor sai, regimul s-a clatinat, “Maresalul” a trecut repede in barca Opozitiei, sobolaniada permitandu-i sa-si negocieze voturile in Parlament, pana la a obtine imunitate parlamentara pentru el si alti 29 de ciraci, ca deputati si senatori pe listele USL, in viitorul parlament. Dar a ramas acelasi om al Basescului, care ii poate rupe gatul in Justitie, de exact 71 de ori. Dovada o constituie urmatoarele fapte:

  1. Aducerea de aplaudaci din tara (am avut date si le-am transmis la timpul potrivit, despre autocarele venite din jud. Valcea si Sibiu), la mitingul de contracarare pentru Referendum, organizat de Blaga;
  2. In toate sectiile de votare, din Capitala si din tara, unde SCMD a avut membri, acestia au observat ca reprezentantii “Maresalului” nu numai ca n-au votat la Referendum, dar i-au mai si indemnat pe cei mai saraci cu duhul sa puna stampila pe “NU”, daca nu-l mai vor pe Basescu;
  3. Oamenii “Maresalului”, ramasi pe loc in minister, blocheaza orice legatura oficiala cu noul ministru, si-i saboteaza acestuia toate initiativele;
  4. Oamenii “Maresalului” fac o propaganda aproape irationala impotriva SCMD si a noului ministru, aratand ca el, “Maresalul” (de la care ni se trag toate) ar fi cel care ne vrea binele si ca, daca nu ar fi fost inlaturat, ne-ar fi “rezolvat” pe toti!... Numai ca noi, prosti (dar multi), nu vrem sa fim “asistati social” dependenti de punctul de pensie, cu un ajutor social lunar chiar de un miliard de lei, care poate oricad sa dispara, ci vrem sa fim pensionari militari, cu statut clar de rezervisti si pensie militara de stat.

Daca, dupa conferinta de presa a d-lui Ponta, invins, “Maresalul” a comunicat apropiatilor ca nu mai are ce face si ca pensiile scazute vor reveni, de sambata, 27 octombrie a.c., anunta aproape oficial in tara ca el va reveni ca ministru in viitorul guvern si ca pana atunci nu se va face nici o reparatie rezervistilor, el fiind hotarat sa blocheze si ordonantele si proiectul Legii, pentru ca acestea vor fi promovate sub egida lui, in ianuarie. Aici nu este vorba despre megalomanie ci de frica. “Maresalul” este mai mult decat penal! Cel care l-a inlocuit a scos déjà la lumina “Lista coloneilor”, adica a “turcestilor” si “koves-elor”,  rasplatiti cu grade militare in rezerva, pe complicitate politica basista. Nu insa si lista celor facuti din fruntasi direct generali. Tot urmasul lui a descoperit ca 99% din asa zisele pensii, scoase din burta, sunt ilegale. Deci “Maresalul” este disperat sa revina ca sa faca ceea ce nu a apucat atunci cand a plecat in mare graba – curatenie generala! Pentru ca rahatul ascuns rapid, in disperare de cauza, sub pres, a inceput sa puta!

Am semnat un Protocol cu USL-ul, in lista de obiective a caruia era inclusa, din 7 oct. 2011,  precizarea, votata de toti militarii si civilii prezenti la mitingul de Ziua Internationala a Muncii Decente, ca nimeni dintre noi nu va acorda nici un vot celor care vor trece in 2012 din corabia Basescului in corabia USL-ului. Asadar, din punctul de vedere al subsemnatului, “Maresalul” isi face iluzii: nu va ajunge in parlament si nu va ajunge ministru decat daca il pune stapanul lui, Basescu. Daca si-ar fi vazut de treaba poate l-am fi uitat! Pentru ca noi, romanii, suntem un popor bland si iertator. Dar nebunia de a opune ambitiile si interesele lui personale disperarii noastre il va inghiti!

Intrebarile pe care le ridic, public, sunt insa urmatoarele:
  1. Sunt pregatite partidele din USL sa-si piarda cateva zeci de mii de membri, care sunt rezervisti si majoritatea si membri SCMD, de dragul “Maresalului”?
  2. Este pregatit USL-ul sa piarda totul la 9 decembrie, de dragul unui aliat pe care nu-l inghite nimeni si-n a carui loialitate nu crede nimeni?
  3. Este pregatit actualul Guvern sa gestioneze o luna de campanie electorala, cu manifestatii publice de toate tipurile, cauzate numai de ambitiile si socotelile “Maresalului”, declansate de rezervisti si sustinute de intreaga societate civila aliata?
  4. Pana unde va merge loialitatea celor care, pacaliti, orbiti sau din ordin, ii acorda credit “Maresalului”? Pana la inmormantarea propriei lor cariere politice?

Cu speranta ca nu se va ajunge pana acolo, ca bunul simt, logica, dreptul si dreptatea vor invinge, facandu-se un minim de dreptate si rezervistilor si celorlalte categorii socio-profesionale oprimate de regimul Basescu, prin legi ale genocidului si ale subminarii economiei nationale, semnez in calitate de sustinator sincer al USL, pana la data de 10 noiembrie a.c., dupa care fiecare va fi raspunzator de propria soarta.

Honor et Patria! Vae victis!

Col. (r) dr. Mircea DOGARU