marți, 26 martie 2013


CIORBA DE BURTA SI BALETUL PREZIDENTIAL

Pe data de 21martie a.c., Demisul de la Cotroceni a facut, iarasi, joc de glezne, bagandu-se singur in seama, prin trimiterea inapoi, a Proiectului Legii Statutului Cadrelor Militare, pe motiv ca acesta ar pune armata sub control politic USL si 41 de generali, evident cei devotati lui, in frunte cu Marcel OPRIS, stapanul butoanelor de vot de la STS, ar fi pusi pe liber. Cei 41(ca sa-l parafrazam pe Dumas cu “Cei 45”) ar fi “generatia tanara” instruita de NATO. “Nu sunt generalii lui Mos Teaca (s-a plans Demisul – n.n.) din generatia lui Dogaru. Sunt ofiteri care s-au instruit in comandamentele NATO. ”

Expresia “Mos Teaca“ il are in vedere pe generalul Dobritoiu Corneliu, colegul meu de clasa si “leat”, care a albit complet deoarece regimul Basescu ne-a scos, prematur, peri albi, tuturor. Numai ca numitul Corneliu Dobritoiu, “leatul” meu, s-a nascut la 18 septembrie 1955, deci are 57 de ani, spre deosebire de Traian Basescu, nascut la 4 noiembrie 1951. Din aceasta perspectiva, deoarece dl senator Dobritoiu, din ratiuni politice, nu va raspunde, imi permit sa-l intreb eu pe Demisul care este cu 4 ani mai in varsta decat noi: “- Pe cine faci Mos Teaca……..Tataie?”. Mai mult, si Corneliu Dobritoiu si eu, facem parte din zisa generatie instruita de NATO, in timp ce favoritul OPRIS, nascut la 19 august 1958, deci tot din generatia noastra, se chinuia sa ansambleze, la depozitul de la calea ferata, ca adjunct al lui Grumaz, televizoare color made in Hong Kong, pentru adevaratii Mos Teaca. Dar nu aceasta este problema ci Legea 80/95, adica Statutul cadrelor militare, devenit caduc, dupa integrarea noastra in NATO si UE. O lege pastrata de Basescu, doar pentru a impiedica organizarea militarilor activi in sindicate si implicarea lor in politica, conform recomandarilor Consiliului Europei din 2002. Si a mai fost pastrata, pentru a ni se prelungi obligatiile “ca rezervisti”, dupa ce ne-au fost luate toate drepturile si am fost transformati in asistati social prin legislatia basista (Legile 119 si 263/2010 si OUG1/2011). Sa fi uitat, oare, Demisul, ca legea lui, deloc unica a pensiilor prevede pensionarea tuturor militarilor la 60 de ani? Sa fi uitat, oare, ca legile 164/2001 si 179/2004 prevedeau trecerea gradual in rezerva (adica varsta,  functie de grad) generalilor si chestorilor, prin urmare exact ceea ce prevede si actualul Proiect al Parlamentului?

Daca astazi, cere intoarcerea la prevederile legilor noastre “speciale”, abrogate la 01 ianuarie 2011, la ce mama dracului a mai fost necesar tot circul asta, declansat de regimul Boc – Basescu impotriva rezervistilor militari, circ ce ne-a costat viata a peste 9000 de camarazi? Tot referitor la minunatul Statut din 1995, atrag atentia ca acesta a suferit mai multe modificari penale in favoarea regimului Basescu, atangand punctual culminant prin Legea nr.53/2011, pentru modificarea si completarea Legii nr.80/1995, privind Statutul cadrelor militare.

Actionand ca de obicei, potrivit principiului - hotul care striga…..”Hotii!”, Traian Basescu a atacat proiectul unei legi care incerca sa aduca structurile militare la realitatile anului 2013 si ale unei Romanii integrata in NATO si UE, acuzand USL de ceea ce el insusi a facut, cu incepere din 2004 si accelerat dupa 01 ianuarie 2010 – POLITIZAREA ACESTORA.

In sprijinul celor afirmate, evoc, in baza unei analize intocmita in octombrie 2011, de catre fostii sefi ai SMG, un singur caz din cele peste 2700 de avansari “turcesti” operate, acela al actualului sef SMG, Stefan DANILA.

In 2010, in plina agresiune a regimului basist impotriva corpului activ, dar si a corpului de rezerva ale SNAp., varul basist Danila, care fusese, deja, avansat general de flotila aeriana, la 42 de ani, din functia de şef secţie Metodica pregătirii în zbor, Serviciul Instrucţie din Statul Major al Forţelor Aeriene, a fost promovat ilegal la 01 octombrie, loctiitor al Sefului SMG. De mentionat ca functia a fost special creata pentru el, Seful SMG avand deja un loctiitor. De ce ilegal? Pentru ca s-au incalcat intreaga legislatie si toate prevederile, privind ierarhia si subordonarea militara, in primul rand Art.74, Al.2 si 3 din Legea 80/1995, Art.32, din HG nr.582/2001, pentru aprobarea Ghidului carierei militare si Art.32, Al.15 din Legea 346/2006.

La numai 2 luni dupa eveniment, varul basist a fost avansat, ilegal, la gradul de General Maior (cu doua stele) prin incalcarea Art.94, Al.2, Lit. A si Art.96 din Legea 80/1995, ultimul prevazand o exceptie doar pentru „personalul navigant”, calitate pe care nu o mai avea la momentul avansarii. Si, ca bomboana sa fie pusa mai bine pe coliva, la 29 decembrie 2010, printre damfuri de zaibar si sarmale, Demisul a semnat Decretul 1278, prin care, evident cu incalcarea acelorasi articole din Legea 80/1995 si HG582/2001, astazi Generalul Locotenent Stefan Danila, a fost numit Seful SMG.

Intelegem ca dl Traian Basescu sufera trauma dupa trauma, ca este speriat de iminenta debarcarii cimotiilor si generalilor slugi, ca este profund jignit, pana in fundul corazon-ului sau salvaje, de respingerea candidaturii pupilei sale la sefia PDL, dar ar face bine, de dragul lui si al inca apropiatilor, sa se controleze si sa nu mai organizeze conferinte de presa sau sa nu mai puna mana pe telefon, pentru a interveni in direct la televiziuni, inainte de se limpezi, cat de cat, prin recursul la traditionala ciorba de burta sau, in lipsa, la una de potroace. Pentru ca bate campii fara gratie!


            Col. (r; fara nici o legatura cu „agicultura”) dr. Mircea DOGARU
            
            Presedintele SCMD

vineri, 8 martie 2013

Scrisoare deschisa domnului Victor Socaciu, secretar de stat

Cantautor in pericol!
Scrisoare deschisa domnului Victor Socaciu, secretar de stat
Draga prietene,

Ai fost si ai ramas idolul societatii civile care ti-a cantat versurile in strada in 2011 si iarna 2011/2012, impotriva regimului tiranic Basescu. Periculoase versuri! "Aia hoti, astia hoti/Mama lor la toti!..."

Ne-a inspaimantat, din acest motiv, numirea ta intr-o functie care a trimis deja doi dintre detinatorii ei dupa gratii - secretar de stat pentru problemele revolutionarilor. Aici nu era nevoie de un om bun, sensibil si onest ci de un Hercule care sa curete "grajdurile lui Augyas". Pentru ca fiecare regim a inventat, functie de interese de gasca, "revolutionari", astfel incat s-a reactualizat dictonul comunist referitor la "ilegalisti": "Dragi tovarasi, putini am fost, multi am ramas!"

Este de presupus ca cineva a vrut sa-l franga pe cantautorul periculos Victor Socaciu! In preziua desfiintarii SSPR si reinfiintarii ca "Autoritatea Nationala pentru Problemele Revolutionarilor" acel cineva ti-a adus spre semnare o enormitate menita, sub pretextul "curateniei de primavara" sa schimbe din nou Istoria si sa deschida perspectiva lovirii imbecile de catre romanii manipulati a propriilor lor militari, in interesul adevaratilor profitori externi ai evenimentelor din decembrie 1989.

O curatire a impostorilor era absolut necesara. Dar nu asa!

Textul pe care l-ai semnat incepe cu o fraza care denota geniul celor ce au elaborat Legea nr. 42/1990: "Dispozitiile art. 16 din Legea nr. 42/1990 se aplica in mod corespunzator si militarilor de orice grad, precum si personalului civil din MApN si MAI, care si-au jertfit viata sau au fost raniti in luptele pentru victoria revolutiei ori (si aici intervine geniul legislatorului - nn.) in legatura cu evenimentele revolutionare din decembrie 1989, cat si urmasilor acestora." In clar, textul se refera la toti mortii si ranitii, atunci, pe teritoriul Romaniei, indiferent cine sunt, si la urmasii lor.

Legand de textul de mai sus, care se refera in fapt la eroii martiri si raniti, printr-un nefericit "asadar", pentru a descalifica 695 de persoane cu certificate si care provin din MApN, MAi si SRI, ai semnat urmatoarea enormitate: "Atribuirea titlului de Luptator Remarcat prin Fapte Deosebite pentru militari de orice grad, precum si personalul civil din MApN si MAI, s-a facut fara temei legal. In consecinta aceasta categorie de persoane nu a avut ce preschimba in temeiul Legii nr. 341/2004."

Generalizarea la intreaga categorie socioprofesionala a militarilor, dar si la categoria socioprofesionala a functionarilor publici, maistrilor, inginerilor, desenatorilor tehnici, muncitorilor, soferilor, si altor categorii de civili din MApN si MAI este absurda, deoarece, fiind alarma partiala de lupta, ordinele s-au adresat numai militarilor nu si civililor din cele doua ministere care au fost si in Capitala si in tara pe toate baricadele. De ce sa fie discriminati civilii care lucrau atunci in MApN si MAI? Mai mult, ordinul i-a exclus pe militarii detasati in economie, de ordinul zecilor de mii, din randul carora facea parte si Cpt. Dogaru, adica eu. Noi am fost trimisi prin ordin acasa de intreprinderile unde eram  si am refuzat. Multi dintre acesti militari au fost pe baricade unde au murit sau au fost raniti. De ce ei si urmasii lor sa fie discriminati? Adica aveam dreptul sa murim dar nu dreptul la recunostinta? In plus, ce veti face cu urmasii militarilor cazuti la Otopeni? Cum se va face dreptate urmasilor celor cazuti cu grupul Trosca si Cotuna? Ce faceti cu cadrele militare arestate in decembrie 1989 pentru neexecutare de ordin (cazul fostului plt. adj. Popa Marin, astazi membru al Filialei Plenita a SCMD)? Si, ca sa nu mai continui, unde-l veti incadra (ma intreb ca istoric militar) pe cpt. activ atunci Mihai Lupoi? La revolutionari sau la dezertori? Va reamintesc ca au murit circa 247 de militari proclamati eroi (numele unora este dat acum unor unitati militare) iar parintii sau sotiile si copiii lor sunt actualmente deposedati de drepturi.

Al doilea punct al textului bizar pe care l-ati semnat se refera la "categoria certificatelor preschimbate persoanelor care la data limita stabilita de lege (25.12.1989) erau minori, in varsta de pana la 14 ani si care, conform legii nu au discernamant. Numarul total al acestor persoane este de 107, ale caror certificate vor fi propuse spre anulare. Pe scurt, copiii cu care v-ati laudat atunci, inventand pentru media mondiala cazul celebrului "Gavroche", aveau tot dreptul sa moara sau sa fie raniti dar li se retrage retroactiv dreptul la recunostinta pe motiv ca n-aveau discernamant. In fapt, draga prietene, nici unul dintre noi n-a avut atunci discernamant, ca daca unul singur avea, nu ne lasam manipulati in halul in care am facut-o si nu ne lasam tara sa ajunga groapa de gunoi a Europei!

Punctul urmator se refera la "categoria certificatelor preschimbate persoanelor in ale caror dosare nu se regasesc documentele prevazute de art. 10, al. 3 si al 4 din HG 1412/2004 cu completarile si modificarile ulterioare". Ce te faci insa cu cei ale caror documente au fost pierdute, ratacite ori sustrase deliberat sau cu cei ale caror dosare n-au fost operate? Noi, cei care contestam in justitie, de patru ani, ororile regimului Basescu, stim ce se poate face cu dosarele (numai la MApN si numai luna trecuta au fost descoperite mii de dosare de contestatii nedeschise si destinate topirii). Iar ca bomboana sa fie bine pusa pe coliva, intr-o tara care-i face profesori de democratie, punandu-i in functie de decizie si manipulare si platindu-i inspaimantator de bine pe fostii KGB-isti veniti pe tancurile Armatei Rosii, pe fiii si nepotii lor, exact cand Parlamentul a respins aberanta, anticonstitutionala si antieuropeana lege a lustratiei, apare textul discriminator "categoria certificatelor preschimbate persoanelor carora, prin sentinta definitiva si irevocabila, le-a fost confirmat statutul de colaborator sau lucrator al fostei securitati". Adica fostii securisti, puteau sa moara devenind eroi martiri, dar daca au avut ghinionul sa supravietuiasca, nu li se recunoaste meritul de a-l fi tradat pe Ceauasecu in favoarea poporului! Si se mai poate pune intrebarea aici ... "Cat Dumnezeu vom mai accepta diversiunea stalinista prin care crimele lui Patapievici batranul, ale lui Tismaneanu batranul, ale Giselei Vass, etc. in slujba ocupantului sovietic sa fie atarnate de gatul lui Ceausecu?"

Pe cale de consecinta, iti atrag atentia draga prietene, ca autorii textului in cauza, constient sau nu, sub pretextul epurarii impostorilor, nu numai ca legifereaza discriminarea militarilor dar vor sa deschida calea, pe fondul actual al luptei noastre pentru drepturi, crearii unei prapastii artificiale (asa cum au incercat Boc si Seitan, cu propaganda aferenta) intre civili si militari. Divide et impera!

Cui serveste aceasta noua tentativa de dezbinare a unei natiuni sub masca realizarii unor mari economii, prin lipsirea de drepturi a 2779 de cetateni, intre care militari doar 782?

In concluzie, draga prietene, cercetarea trebuie facuta pe fiecare caz in parte si impostorii demascati, nu aruncata anatema pe categorii socioprofesionale sau de varsta intregi. Asta, deoarece, actuala Constitutie pe care sunt obligat sa o respect, chiar daca opinia mea este alta, prevede in mod expres ca a fost "Revolutie"!

Cu multa ingrijorare pentru cel care ai fost si ramai in sufletele noastre si cu aceeasi dragoste frateasca,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU
PRESEDINTELE SCMD

marți, 5 martie 2013

Comunicat privind rezolvarea crizei rezervistilor


In atentia celor care nu au inteles sau nu mai cred in promisiunile Politicului

Prezenta clarificare se datoreaza atentionarilor recent primite de catre presedintele sindicatului si de catre d-nii vicepresedinti Col. (r) Remus Macovei, Col. (r) Victor Popescu, Col. (r) Valeriu Pricina, Col. (r) Stefan Tudosie si Col. (r) Mircea Comaneci si de catre dl. presedinte al Filialei 1 Brasov, dl. Gl. Mr. (r) Petrisor Mandu, din partea unor rezervisti, membri sau nu de sindicat, mai mult sau mai putin disperati.

La sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. Vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 - doua ordonante reparatorii care sa preceada Legea pensiilor militare de stat.

Dezbaterile la acest punct au prelungit sedinta cu mai mult de o ora, cei prezenti votand in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, solutia unei legi reparatorii pe problema discriminarii financiare si a nelimitarii dreptului la munca pentru rezervisti, lege cu doua articole al carei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri. Ea intra in procedura de urgenta, urmand ca, pana la sfarsitul lunii martie, situatia noastra sa fie rezolvata.

De ce s-a procedat asa? Pentru ca procedural, Guvernul nu poate da acum ordonante de urgenta pe lege organica. In plus, si OUG trebuie sa ajunga la dezbatere in Parlament.

Acest rezultat al votului unanim mi-a fost comunicat mie, neoficial, imediat dupa vot de catre d-nii viceprim-ministru Gabriel Oprea si ministrul Radu Stroe. Oficial, din insarcinarea celor patru copresedinti intrati in cea de-a doua sedinta, rezultatul ne-a fost transmis  si pe larg explicat de dl. ministru Mircea Dusa, care a primit din partea premierului, dupa cum va amintiti, sarcina rezolvarii solicitarilor noastre.

Pe cale de consecinta, putem organiza, din acest moment, suete cu camioane de primari, senatori, deputati, secretari de stat sau alte persoane pe care le consideram de influenta si care, in fapt, sunt simpli executanti. Sunt inutile! Peste decizia unanima a staff-ului USL nu mai poate trece nimeni, nici o doamna sau nici un domn, oricat de simpatici ar fi, decat eventual, bunul Dumnezeu!...

Celor care le stiu pe toate, in calitate de fost consilier la Biroul permanent al Senatului, le aduc aminte ca Legea 119/2010 a fost elaborata peste noapte, in conditiile retragerii de la vot a Legii 263/2010 si, in fata ostilitatii a jumatate din parlamentari, a fost data de Guvernul Boc prin asumarea raspunderii. Astazi insa majoritatea USL in Parlament este zdrobitoare.

In ceea ce priveste promulgarea legii, acesta tine de Traian Basescu, presedintele neavand dreptul constitutional de a o respinge mai mult decat odata. Daca parlamentul i-o trimite inapoi dupa trei ore, fara a modifica o virgula, nu mai are ce face, este obligat sa o promulge.

In actualul context, chiar credeti ca vor risca Traian Basescu (pe care l-am pichetat la Cotroceni de s-a saturat de noi...) sau Curtea Constitutionala (pe care numai noi am pichetat-o in doua randuri, SCMD obtinand amanarea pronuntarii pe Referendum cu 28 de zile) sa se trezeasca cu zeci de mii de oameni la poarta? Trebuind sa-i infrunte si pe acestia , nu numai majoritatea parlamentara? Acesta este sensul amenintarii mele de ieri (de la RTV), la adresa Cotrocenilor. Un sens pe care multi dintre colegi l-au inteles pe dos, necunoscand mecanismul legislativ.

In ceea ce ne priveste, in relatia cu USL si cu Parlamentul ne-am angajat fata de staff-ul USL sa ne pastram calmul, pana la sfarsitul lunii martie cand, daca noua lege nu va opera ne vom reanaliza optiunile.

In concluzie, ii sfatuiesc pe toti cei care stiu mai bine decat Papa cine este Dumnezeu, sunt disperati ca micile lor cabale in interes propriu sau veninul care le da pe afara nu mai au obiect, sa se abtina, in interesul general, nu numai al sindicatului ci al tuturor rezervistilor discriminati. In mod deosebit, reamintesc presedintelui si Biroului Operativ al Filialei Craiova hotararea luata la CNR 2011 in ceea ce priveste manifestarile non stop ostile ale d-lui Col (r) Necsu Marin, care, de aproape patru ani, incearca sa-si stabileasca o penibila notorietate de scrib de mana a saptea, improscandu-i cu noroi pe toti reprezentantii SCMD care actineaza in mod concret si vizibil pentru binele si in interesul sindicatului.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU