vineri, 9 mai 2014

JOCUL DE-A MOBILIZAREA



“DUPA NOI POTOPUL” IN VARIANTA BASESCU
Comentarii pe marginea unui penibil si patetic joc de-a “mobilizarea”
Partea intai

I. NEVOIA DE ADEVAR
Pe fondul arestarii sau amenintarii cu arestarea a cvasitotalitatii liderilor politici si a peste 130 de generali si colonei in rezerva, vizand acreditarea ideii ca Romania este stat falimentar, neguvernabil, populatia putand fi “salvata” numai prin gestionarea de catre straini, pe parti, a teritoriului ei, adica prin disolutia statului, campania electorala pentru europarlamentare care poate fi numita orice , numai campanie nu, a debutat printr-o diversiune basista de proportii: razboiul care ne-ar bate la usa si care ar cere mobilizarea carnii de tun romanesti.
Gandirea planetara basista acrediteaza ideea ca, la Kiev, niste romantici si extrem de pur democrati, care mor de grija cetatenilor, vor libertatea poporului si aducerea Ucrainei in cadavrul numit UE, dar se impotrivesc nenorocitii de bolsevici si, bineinteles, criminalul Putin, iar toata aceasta ciulama nu ameninta soarta romanilor din teritoriile rapite in ultimii 200 de ani de rusi, astazi in componenta Ucrainei, ci, direct, ramasita statala romaneasca numita, inca, Romania. Ca un super erou de legenda,  in numele NATO, al doilea mare Traian al Istoriei noastre, s-ar pregati sa mobilizeze natiunea pentru apararea la fruntaria estica a civilizatiei si democratiei autentice pe care le-ar reprezenta NATO si UE. Cum insa rezultatul este previzibil – un mare Fassssss!, politrucii basisti pregatesc, deja, opinia publica, pentru acceptarea vinovatilor indicati drept Victor Ponta si, bineinteles, SCMD-ul, care ar fi “falanga” PSD-ului si care ar fi produs “dogarizarea” rezervistilor. Gasiti tot acest spanac,urmarind pe Internet discutiile provocate de profesionistii serviciilor basiste (anonimi cu grade), incepand din 6 mai 2014, pe baza editorialului – carlig (sau nada), publicat de gazeta basista de perete “Evenimentul zilei”, sub titlul “Scarba care ne dizolva tara”.
Interventia noastra se datoreaza, atat dorintei de a stopa isterizarea programata a romanilor pe un foc de paie, cat si necesitatii de a ne preciza, din nou, pozitia: suntem un sindicat profesionist al rezervistilor, care apara drepturile socio-economice ale tuturor categoriilor de militari, dar si, in baza misiunii noastre constitutionale, democratia autentica in Romania, prin urmare drepturile inclusiv la existenta statala ale intregii natiuni romane.
Din perspectiva celor de mai sus, ne permitem sa atragem atentia, nu numai Executivului, Legislativului, Puterii judecatoresti, CCR, presei si opiniei publice din Romania, incepand chiar cu concluzia acestui demers, ca obiectivul real al lui Traian Basescu, presedintele, nu numai “jucator”, ci si autoproclamat “judecator” suprem al Romaniei, este strans legat de Art.83, al. 3 al Constitutiei: “Mandatul presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, IN CAZ DE RAZBOI (nn.) sau de catastrofa”.
Poporul roman se confrunta de 10 ani cu o singura, dar ingrozitor de mare “catastrofa” – Traian Basescu. Stiind ca a incalcat toate articolele Constitutiei, ca si-a facut dusman din 90% din intreaga clasa politica, dar si din poporul roman, Traian Basescu, singurul marinar din istoria navigatiei care apeleaza la parasuta in locul colacului de salvare, vrea sa-si prelungeasca mandatul pentru a evita sa ajunga acolo unde si-a trims el adversarii. Iar daca pentru asta este nevoie sa se joace de-a razboiul cu mintile si vietile romanilor, o face bucuros.
Iata de ce, in fata unei natiuni ametite de antiistorici si antiromani, gen Lucian Boia, Anton Niculescu, Napoleon Savescu, Sabin Gherman, etc. am simtit nevoia sa pun la dispozitia, nu numai a membrilor SCMD si a aliatilor, ci si a tuturor romanilor care mai vor sa gandeasca, toate datele pe care le avem in aceasta actiune.
II. CE S-A INTAMPLAT LA KIEV?
 La Kiev s-a aplicat si este in derulare planul ruso-american, cu sustinerea satelitilor respectivilor decidenti planetari, plan evident imbunatatit, dar initial numit “Bucuresti 1989”.
“Turistii” est-vest s-au deplasat cu luni de zile in urma in Ucraina si continua sa se deplaseze, unii creind si stimuland cu miliarde de dolari si euro, dar si cu lunetisti, “Maidanul”, ceilalti intervenind, in faza a doua, in favoarea Rusiei. Motiv pentru care Rusia si-a putut retrage, linistita, fortele armate aflate la vedere de la granita. Are destui acoperiti in Ucraina, nemaivorbind de faptul ca trupele Kiev-ului, cand se apropie de separatisti, isi smulg insemnele ucrainiene si opteaza pentru Rusia.
La Bucuresti, planul nu a reusit pentru ca romanii sunt poporul lui 98,96%, adica procentul cu care s-a votat intrarea in razboiul antisovietic in ’41, intoarcerea armelor in ’44, pentru Ceausescu in ’65 si-n ’68, anti-Ceausescu in ’89, pentru UE si NATO azi, etc. In Iugoslavia si, astazi, in Ucraina, “scenariul Bucuresti ’89” s-a dovedit functional si s-au putut inventa razboaie civile. In Romania, nu! De ce? Pentru ca, de 100 de ani sirbii sunt convinsi, pe linie bisericeasca ( in calitate de instrument al puterilor straine), ca ar fi, ca si cehii, mai multe popoare vorbitoare ale unor limbi distincte, in timp ce la noi figura inca nu tine, desi s-a inventat, incepand din 1924, un “popor moldovenesc”, altceva decat poporul roman, iar astazi se incearca inventarea nu numai a unui “popor secuiesc”, ci si al unuia “ardelean”, al unuia “vlah” sau al unuia “dac”, altceva decat poporul roman. Cu tot efortul mediatic al slugilor interesatilor straini, romanii se tampesc, insa, extrem de greu.
Ceea ce am sustinut ca istoric in perioada’90-2008, a confirmat Putin la Summit-ul de la Bucuresti, apoi, cu George Bush alaturi, la Soci in Crimeea: “Ucraina este o constructie artificiala, alcatuita din teritorii luate de la rusi (partea de est) si de la tarile vecine (partea de vest)”.
Unde vor ajunge rusii cu binecuvantarea Occidentului? La reunificarea capetelor de pod lasate (Kaliningrad, Transnistria, etc.) si refacerea frontierei Imperiului Tarist la gurile Dunarii.

III. VOR INTERVENI NATO SI UE PENTRU “DEMOCRATII” DE LA KIEV?
Vor rusii sau americanii razboi pro sau contra “democratilor” de la Kiev? In mod clar nu, asa cum a declarat Obama, in interviul de miercuri, 17 aprilie 2014, cu Major Garett, la CBS News: “Ei nu sunt interesati, in nici un  fel de o confruntare militara cu noi… Noi nu avem nevoie de un razboi!” Si, mai ales acum, dupa dubla demonstratie aero din aprilie, americanii n-ar vrea razboi.
Dupa cum l-am informat pe primul ministru, prin intermediul ministrului apararii, la inceputul anului trecut, pe baza rapoartelor GAO (Curtea de Conturi Americana), povestea cu “scutul antiracheta” a fost si este o simpla “gaura neagra”, adica un tun financiar in favoarea liderilor mafiei internationale energetice, in frunte cu alde George W. Bush si actualul vicepresedinte, decrepitul Joe Biden. Toti responsabilii si analistii americani au asubliniat ca sistemul AEGIS si transferul rachetelor de pe mare pe uscat este un nonsens militar, intrucat rachetele ISKANDER rusescti ar face tandari toate “deveselu-rile” in 9 minute. Intre timp, rusii au demonstrat ca nici pe mare nu mai functioneaza.
Pe 10 aprilie a.c., crucisatorul Donald Cook a facut exhibitii in Marea Neagra, insotit de fregata Taylor. Erau dotate cu sistemul AEGIS, cu rachete antinava Harpoon, rachete de croziera Tomahawk si cu sistemul de aparare antiaeriana SM-1MR. Invocand prevederile Conventiei de la Montreux, rusii au trimis un SU-24, fara armament, care si-a batut joc de sistemul AEGIS, facand imposibila comenzile pe navele americane, datorita noului sistem de bruiaj radio-electronic “HIBINI”. Mai mult, intrucat se prefera “loviturile un-doi”, o drona america a fost dirijata pe teritoriul rusesc, spre studiu. Este o incheiere rotunda a prefacerii la fata a Rusiei, cu ajutor american, prefacere inceputa in 1989. Si atunci rusii au facut doua demonstratii aviatice, pentru a-i atentiona pe cei care nu gandesc: una la targul de tehnica militara de la Leipzig, cand un MIG-31, dupa ce a lasat asistenta cu gura cascata prin evolutii, spre a nu fi cerecetat de “ziaristii” fara frontiere la aterizare, a fost explodat in aer; a doua cand au anuntat scaparea de sub control a unui avion similar in Ucraina, pe pilot automat, solicitand tuturor fortelor armate europene sa-l doboare, pentru a nu cadea pe zone locuite, iar avionul a ajuns, neatins, pana in mijlocul Atlanticului unde a explodat.
In plus, spre stiinta publicului romanesc, SUA i-au declarat, inca din iunie 2013, la cererea Israel-ului, pe liderii Partidului “Svoboda”, adica a luptatorilor pentru “democratie si libertate” de la Kiev, pe nume Oleg Tyahnybok si Igor Miroshnicenko – “persona non grata” in SUA. Motivul? Il puteti descifra, analizand salutul lui Tyahnybok din instantaneul alaturat, de la recentul miting al victoriei de la Kiev:
Vrea UE razboi de dragul “democratilor” de la Kiev? Recent, Knesset-ul israelian a multumit oficial presedintelui Parlamentului European, Martin Schultz, pentru “Refuzul Parlametului Europena de a avea orice relatie de lucru cu Partidul Svoboda si pentru clarificara tuturor fortelor care opereaza in Ucraina”. Vrea Israelul interventie NATO pentru “democratii” din Ucraina? Dimpotriva, Israelul ii acuza pe toti liderii Svoboda, inclusiv pe autoproclamatul presedinte interimar Arseniy Yatseniuk, de nazism, xenofobie, de ura rasiala exprimata clar la adresa rusilor, evreilor, romanilor, polonezilor, germanilor, tiganilor si a altora, de descendenta acestui Partid National Social din fostul Partid National Socialist, adica Nazist alui Petliura si Goebbels, pe scheletul veteranilor fostei Divizii SS ucrainene. La 3 martie a.c., politologul israelian, Avigdor Erskin, avertiza: “In cazul dat, avem de a face cu neonazism pe fata.” Dovada, agresarea rabinului israelian Hillel Cohen la Kiev, in acele zile si declaratia “democratei potocalii”, Iulia Timoshenko, cea care a desfiintat toate drepturile minoritatilor stabilite prin lege de Ianukovici, inclusiv minoritatii romanesti, ca solutia democratica si absolut europeana ar fi “Nimicirea a 8.000.000 de rusi cu ajutorul armei nucleare”.
Referitor la Crimeea, acelasi Avigdor Erskin  transmitea pozitia reala a Israelului si a Occidentului: ”De mult era timpul sa se dea arme tuturor fortelor care lupta impotriva nazismului. Si acest lucru nu poate fi considerat amestec in treburile interne. Contracararea nazismului este obligatia fiecarui om si a fiecarui stat….. Dorim Rusiei succes in indepartarea acestei tumori din corpul Ucrainei si a intregii Europe”
Vrea Merkel razboi pentru sustinerea “democratiei” portocalii de la Kiev? Nu, vrea gaz ieftin rusesc si l-a obtinut in convorbirea cu Putin din 4 mai a.c., acoperind mis-mas-ul, propagandistic, prin declaratia lui Putin de retragere a trupelor de la frontiera estica a Ucrainei. Repetam, Putin nu are nevoie de trupe, cata vreme dispune de Armata a XIV-a, de fortele Regiunii Militare Odessa si de zecile de mii de turisti infiltrati in ultimele luni, inclusiv prin Chisinau, in Ucraina. Si atunci se pune intrebarea: Cine, in afara de disperatul portocaliu de la Bucuresti, care ar recurge si la aberanta amenintare cu razboiul, pentru a putea decreta mobilizarea si a se mentine la putere, este atat de nebun incat sa-si doreasca un razboi real, de dragul unei fictiuni, numita corect “u Craina” adica, textual “la Margine”? De ce politicienii si media romaneasca nu ne informeaza pe noi, romanii, corect, asupra evenimentelor? Ce interese reale au romanii, polonezii, lituanienii, cehii (nu slovacii, pentru ca acestia sunt tot cehi), ungurii, tatarii si altii in foarte elaborata “criza ucraineana”? Intrucat am fost starniti si ne-am saturat de jigodismul politic dar si de jigodismul mass-media basista, va vom oferi raspunsuri in episoadele urmatoare.
(VA URMA)


Col.(r) dr. Mircea DOGARU