In
atentia celor care nu au inteles sau nu mai cred in promisiunile Politicului
Prezenta clarificare se datoreaza atentionarilor recent primite de catre presedintele sindicatului si de catre d-nii vicepresedinti Col. (r) Remus Macovei, Col. (r) Victor Popescu, Col. (r) Valeriu Pricina, Col. (r) Stefan Tudosie si Col. (r) Mircea Comaneci si de catre dl. presedinte al Filialei 1 Brasov, dl. Gl. Mr. (r) Petrisor Mandu, din partea unor rezervisti, membri sau nu de sindicat, mai mult sau mai putin disperati.
La sedinta de ieri, 04.03.2013, a USL, la care a participat intreaga conducere a USL, in frunte cu cei patru presedinti de partide, dl. Vicepremier Gabriel Oprea a introdus un punct care nu era pe ordinea de zi, prezentand cele convenite la Guvern cu SCMD, in ziua de 02.03.2013 - doua ordonante reparatorii care sa preceada Legea pensiilor militare de stat.
Dezbaterile la acest punct au prelungit sedinta cu mai mult de o ora, cei prezenti votand in unanimitate, inclusiv dl. Gabriel Oprea, solutia unei legi reparatorii pe problema discriminarii financiare si a nelimitarii dreptului la munca pentru rezervisti, lege cu doua articole al carei text a fost elaborat in cursul zilei de ieri. Ea intra in procedura de urgenta, urmand ca, pana la sfarsitul lunii martie, situatia noastra sa fie rezolvata.
De ce s-a procedat asa? Pentru ca procedural, Guvernul nu poate da acum ordonante de urgenta pe lege organica. In plus, si OUG trebuie sa ajunga la dezbatere in Parlament.
Acest rezultat al votului unanim mi-a fost comunicat mie, neoficial, imediat dupa vot de catre d-nii viceprim-ministru Gabriel Oprea si ministrul Radu Stroe. Oficial, din insarcinarea celor patru copresedinti intrati in cea de-a doua sedinta, rezultatul ne-a fost transmis si pe larg explicat de dl. ministru Mircea Dusa, care a primit din partea premierului, dupa cum va amintiti, sarcina rezolvarii solicitarilor noastre.
Pe cale de consecinta, putem organiza, din acest moment, suete cu camioane de primari, senatori, deputati, secretari de stat sau alte persoane pe care le consideram de influenta si care, in fapt, sunt simpli executanti. Sunt inutile! Peste decizia unanima a staff-ului USL nu mai poate trece nimeni, nici o doamna sau nici un domn, oricat de simpatici ar fi, decat eventual, bunul Dumnezeu!...
Celor care le stiu pe toate, in calitate de fost consilier la Biroul permanent al Senatului, le aduc aminte ca Legea 119/2010 a fost elaborata peste noapte, in conditiile retragerii de la vot a Legii 263/2010 si, in fata ostilitatii a jumatate din parlamentari, a fost data de Guvernul Boc prin asumarea raspunderii. Astazi insa majoritatea USL in Parlament este zdrobitoare.
In ceea ce priveste promulgarea legii, acesta tine de Traian Basescu, presedintele neavand dreptul constitutional de a o respinge mai mult decat odata. Daca parlamentul i-o trimite inapoi dupa trei ore, fara a modifica o virgula, nu mai are ce face, este obligat sa o promulge.
In actualul context, chiar credeti ca vor risca Traian Basescu (pe care l-am pichetat la Cotroceni de s-a saturat de noi...) sau Curtea Constitutionala (pe care numai noi am pichetat-o in doua randuri, SCMD obtinand amanarea pronuntarii pe Referendum cu 28 de zile) sa se trezeasca cu zeci de mii de oameni la poarta? Trebuind sa-i infrunte si pe acestia , nu numai majoritatea parlamentara? Acesta este sensul amenintarii mele de ieri (de la RTV), la adresa Cotrocenilor. Un sens pe care multi dintre colegi l-au inteles pe dos, necunoscand mecanismul legislativ.
In ceea ce ne priveste, in relatia cu USL si cu Parlamentul ne-am angajat fata de staff-ul USL sa ne pastram calmul, pana la sfarsitul lunii martie cand, daca noua lege nu va opera ne vom reanaliza optiunile.
In concluzie, ii sfatuiesc pe toti cei care stiu mai bine decat Papa cine este Dumnezeu, sunt disperati ca micile lor cabale in interes propriu sau veninul care le da pe afara nu mai au obiect, sa se abtina, in interesul general, nu numai al sindicatului ci al tuturor rezervistilor discriminati. In mod deosebit, reamintesc presedintelui si Biroului Operativ al Filialei Craiova hotararea luata la CNR 2011 in ceea ce priveste manifestarile non stop ostile ale d-lui Col (r) Necsu Marin, care, de aproape patru ani, incearca sa-si stabileasca o penibila notorietate de scrib de mana a saptea, improscandu-i cu noroi pe toti reprezentantii SCMD care actineaza in mod concret si vizibil pentru binele si in interesul sindicatului.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU