“DUPA NOI POTOPUL” IN VARIANTA
BASESCU
- Comentarii pe marginea unui
penibil “joc” de-a mobilizarea -
(Urmare)
Partea
a XX-a
XX.
„UCRAINA” – TINUTUL ROMANESC DE ” LA MARGINE”
Incheiat in defavoarea
otomanilor, razboiul ruso-germano-turc din 1736-1739 a fost urmat si de
reglementari teritoriale in nordul Marii Negre, Rusia largindu-si granita prin
Tratatul de la 12 septembrie 1740 de la Istambul incheiat cu participarea, ca
observator, a partii germane. Tratatul se intitula „Statutul pentru stabilirea de catre
Rusia a granitei Rusiei si Turciei si a granitei Moldovei pe Bug”. Prin
acesta, Rusia isi adjudeca un teritoriu de „la Margine” (in rusa „u Craina”) de
44.500 km2, de la sud de Kiev pana la Marea Negra, intre cursurile
inferioare ale Bugului si Niprului. Artizanii au fost tarina Ana Ivanovna
(1730-1740) si favoritul sau, generalul Munnich. Acestia au imaginat planul care
depasea viziunea lui Petru I cel Mare de a acapara toate teritoriile romanesti
pana la Nistru, vizand intreaga Moldova pana la Carpati dar si Muntenia,
Dobrogea si teritoriile romanesti dintre Balcani si Dunare. Moartea tarinei si
succesorii slabi care au urmat la tron au lasat lucrurile in suspensie pana la
preluarea puterii de catre Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796). Armata rusa
ajunge la Bugul inferior abia in 1764, in contextul pregatirii noului razboi cu
Poarta (1768-1774), incepand inventarierea teritoriului. In 1766, agentul
Andrei Konstantinov raporteaza ca intre Bug si Nistru, in „u Craina” nu exista „supusi”
rusi si se vorbeste „doar romaneste”. Principala fosta cetate turca Ozu sau
Oceakov era un oras ridicat, in 1587, de domnul Moldovei, Petru Schiopu, despre
care spionul Daniel Krwonn, un suedez in slujba Moscovei, raportase, la 1709, ca
este locuit de romani si foarte putin tatari, greci sau turci. Intre 1587 si
1709, informatorii straini Geovani Botero, Giovani Antonio Magini si Niccolo
Barsi il descrisesera ca pe un „oras vlah”, adica romanesc, aflat in componenta
Tarii Moldovei.
In 1769, tarina decide lichidarea
independentei cazacilor si integrarea acestora in armata rusa. Drept urmare,
capitanii (hatmanii/atamanii) cazacilor jura credinta si semneaza incadrarea cu
grade de capitani si colonei in armata rusa. Numele lor sunt: Topa, Scapa,
Taranu, Moldovan, Munteanu, Basarab, Procopie, Dragan, Desalaga, Ignat,
Gologan, Ciorba, Vornicu, Abaza, Pavel Poloboc, Vasile Cociubei, Constantin
Turculet, Apostol, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radu, Focsa, Grigorcea, Bocsa.
Oare ce simt, in acest moment, citind aceste nume „ucrainene”, istoricul
„demitizator” Lucian Boia, analistii si politicienii lui peste si pupezele de
televiziune care oracaie de 25 de ani ca n-avem nici o treaba cu actuala
Transnistrie, care n-ar fi apartinut niciodata Romaniei. Mai rau, nu numai
Transnistria intreaga (69.000 km2) ci si Ucraina istorica au fost
parte integranta a Tarii Moldovei, de la 1455/1456 pana la 1740 (Ucraina) si 31
decembrie 1791 (Transnistria).
Tarina grupeaza cazacii
„margineni” in doua regimente numite: unul „Muntenesc”, sub comanda colonelului
Grigore Buhatel, pe loc si al doilea, „Moldovenesc”, dislocat la Kiev, Simara
si Orenburg, ca baza de recrutare pentru regiunea Ekaterinoslav, sub comanda
colonelului Lungu.
In restul Moldovei
dintre Bug si Carpatii Orientali, ocupata de rusi in cursul razboiului amintit
(1768-1774), prin persuasiune, promisiuni si cumparare cu bani, tarina
organizeaza un corp de armata romanesc format din voluntari. Tradand intentia
de ocupare a restului teritoriului Moldovei dintre Bug si Carpatii Orientali
acest corp primeste un statut, in fapt o proiectata Constitutie a viitoare
Moldove ocupate, intitulat „Invatatura a insasi stapanitoarei mariri
Ecaterina a II a, talmacita pe limba moldoveneasca din ordinul maresalului
Petru Al. Rumeantev, cu osardia si cheltuiala mitropolitului Gavril, de Toma,
al doilea logofat”. Acest corp romanesc de voluntari (un demn precursor
al Diviziei Tudor Vladimirescu) de cca.12.000 de luptatori, era comandat de
nepotii tradatorului domn aclimatizat rus, Dimitrie Cantemir, Constantin si
Dumitrascu (fiii lui Antioh), avea un drapel de lupta pe care figurau stema
imperiala rusa alaturi de bourul Moldovei, uniforme romanesti si biserica
proprie cu serviciu in limba romana.
In 1783, tarina
lanseaza proiectul de „Regat al Daciei” prin care se dorea gruparea, sub
autoritatea arhiducelui Constantin, propus rege, toate teritoriile romanesti aflate
sub suzeranitate otomana. Pentru implementarea lui, lichidand primejdia
turco-tatara din spatele frontului, rusii cuceresc, in 1787, Crimeea. Aceasta este perioada cand, pe raportul lui
Alexandru Mavrocodat, din 1786, tarina decide infiintarea, in fosta „Ucraina”
dintre Bug si Nipru, a unei constructii administrativ statale, sub numele de
„Moldova Noua”. Evolutia politica si militara, adjudecarea, in 1791, a
teritoriului Moldovei dintre Bug si Nistru si faptul ca deschide zona Bug–Nipru
ca teritoriu de colonizare pentru romanii si aromanii cu atributii militare din
fosta Militargrenze (granita militara) a
Imperiului Romano-German, pe masura ce Habsburgii inaintau spre sud, in
Serbia, o face sa opteze, temporar insa, pentru numele.......”Noua Serbie”. O
„Noua Serbie” locuita, acum, si de
romani si de aromani si in care functiona, ca armata, ...”Polcul de husari moldoveni”.
Elementul romanesc
dintre Nistru si Bug fusese intarit, inca din 1736-1739, de luarea in robie si
asezarea aici, de catre generalul Munnich, a cca.100.000 tarani romani,
barbati, femei, copii din Muntenia si teritoriile moldovenesti dintre Nistru si
Carpatii Orientali. Mai radical, contele Panets, in 1774, ii propusese tarinei
stramutarea intregii populatii romanesti a Moldovei dintre Nistru si Carpatii
Orientali, dincoace, in teritoriile romanesti dintre Nistru si Nipru. In
paralel, au fost adusi si colonisti rusi de dincolo de Nipru. La 1793, facand
un recensamant in fosta „Ucraina” dintre Nipru si Bug, devenita „Noua Serbie”,
mitropolitul Gavril si preotul Ivanov constatau ca, din 67 de sate ale regiunii
Oceakov, 49 erau curat romanesti, restul mixte, romano-ruse, dar marii proprietari
de pamant erau, in continuare, romani: Ion si Nicolae Cantacuzino, Teodor
Rosetti, Ilie Catargiu, Sava Badiul, Scarlat Sturdza, Cristea Manuil, Ion
Macarescu, Ion Iliescu, Teodor Sabau, Manuil Saul, Ion Cananau, George Craciun,
Anton Pascal, Pintilie Hagila, Vasile Dodon, Teodor Romanescu, Emanoil Bals
etc.
Dupa 1769, asadar,
teritoriile de „la Margine” ale Moldovei au devenit cele dintre Bug si Nistru,
cazacimea libera mutandu-si aici centrul de greutate,consilierul Sumakov
raportand ca, in continuare, situatia etnica se pastreaza, de-a lungul
litoralului Marii Negre, intre Crimeea si Nistru majoritatea locuitorilor fiind
romani. Dupa cucerirea Transnistriei, ultimii cazaci independenti, in frunte cu
generalul Ciorba, coloneii Mandra, Ghinea si Branca, jura credinta intrand in
armata tarista. Ei vor fi organizati, in 1802, ca noua cazacime de la Bug, sub
numele de Corpul Voznesensc, de catre tarul Alexandru I (180-825). Astazi,
Transnistria istorica, de 69.000 km2, a fost redusa, administrativ
teritorial, la 25.100 km2, din care 20.900km2 formeaza
regiunea Odessa, formal in Ucraina, dar sub control rusesc, iar 4.200 km2,
formal, apartin Republicii Moldova, dar sub numele de, inca, RASSM, constituie
o enclava a Moscovei.
Nenorocire mare pentru
minunatii nostri elitisti! Parca ii aud cum urla: „De unde si pana unde,
cazacii, romani? ” Pai, hai sa vedem! „Cazac” sau, corect, „cosaq” inseamna in
tatara „pribeag” si in turca „lotru”, cu alte cuvinte „haiduc”. Cazacirea la
pragurile Niprului a fost un fenomen similar celei din NV-ul spatiului
romanesc, adica haiducirii din mlastinile Tisei – fuga taranilor romani de pe
mosii in zonele de margine, in randul comunitatilor romanesti vechi dar rare
din „No man’s land”. Este vorba despre tarani romani, fugiti printre obsti
satesti romanesti vechi aflate, in cazul „Ucrainei”, in zonele de margine sau
de granita, disputate Tarii Moldovei, initial de Uniunea polono-lituaniana si
de tatari, apoi de Imperiul Otoman si Rusia. Zona vizata a fost „pragurile
Niprului” („za porojie”), din care cel mai important poarta, si astazi, numele
de VOLOSKII, adica „Romanesc”. Aici, pe loc uscat, adica SEC, se facea adunarea
de obste pentru deciziile importante, de unde numele de „SECE”. Oamenii se ocupau
cu agricultura, vanatoarea, pescuitul, apoi, ca oameni liberi cu drepturi
militare, cu mercenariatul sau raziile pe cont propriu in teritoriile
tataro-otomane si polone. Militar, erau organizati pe „centurii” adica „sute”,
de unde in pronuntie slava, „sotni”. Erau condusi de capitani, numiti dupa
romanescul hatman (derivat din germanul hauptman) – atamani. Fenomenul incepe
datorita devastarilor provocate de razboaiele cu tatarii, turcii si polonii,
spre sfarsitul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504) si ia amploare in
secolul XVI. In 1574, Cancelaria polona il informa pe Maximilian II de Habsburg
(1564-1576) ca numitii cazaci sunt „nu numai din tinuturile noastre, ci si din
cele ale Moscovei, Valahiei si din tarile Luminatiei voastre”, adica
erau romani fugari de pretutindeni, inclusiv din Transilvania. Acelasi fenomen
se intampla dincolo de Nipru, intre Don si Nipru, cazacimea de pe Don fiind
formata, insa, din rusi si romani colonizati din ratiuni militare, cu incepere
din 1482-1487, de Moscova. Este motivul pentru care, tot in 1574, mare vizir,
Mehmed Sokoll, informa cancelariile europene ca „saraciti, s-au
unit moldoveni, munteni si moscoviti si au facut multe pagube.........
musulmanilor nostri”. Un an mai tarziu, Stefan Bathory, principe al
Transilvaniei (157-1583) si rege al Poloniei (1575-1586), ii informa pe Habsburgi
ca, in ansamblu, cazacii de o parte si de alta a Niprului sunt „oameni
proveniti din diferite popoare, rusi, romani si chiar supusi de-ai nostri”, adica
polonezi si lituanieni. Cei de la pragurile Niprului, insa, declara Cancelaria polona, in 1578, sunt „cei
mai rai dintre moldoveni”. Pe unii dintre sefii „marginenilor” (ucrainenilor),
polonezii au reusit sa-i atraga, prin cumparare cu ranguri boieresti, acestia
ingrosand, prin deznationalizare, sleahta polona (familiile Ivanenco,
Dumitrasco, Apostol, Afendie, Armasevski, Tomski, Brazuhi etc.). Majoritatea,
insa, au ramas romani legati de domnia Tarii Moldovei.
Prima incercare de
unificare a tuturor obstilor volohe cazacesti sub un singur hatman, a fost
facuta de un os domnesc, pretendentul la tronul Moldovei in 1563, Dimitrie
Wizniovietcki, nepot de fiica a lui Stefan cel Mare. A fost, insa, invins de
Despot Voda, la 6 noiembrie, „la pod la Vercicani, pre Siret”,
predat turcilor si executat in Galata. Romanii cazaci l-au adus, apoi, sub
conducerea atamanilor Loboda si Nadabaicu (in falsele istorii.....Nelevaico),
in 1572, pe unul de-al lor si l-au pus Domn – Ion Voda cel Cumplit (1572-1574).
Abia fratele acestuia, insa, Ioan Nicoara Potcoava (Cretul), adus de atamanii
Ceapa si Sah, avea sa impuna titlul, pentru un veac si jumatate, de Domn
al Tarii Moldovei si capitan al Marginii. A fost urmat de „domnisorii”
si domnii Petru Cazacul, Constantin Potcoava, Constantin Lacusta, Petru
Schiopul, Ioan Lungu din Lapusna, Ioan Cazacul, Stefan Razvan, Mihai Viteazul
etc. pana la Gheorghe Duca. Nefiind domni, ci doar hatmani (atamani) recunoscuti
de intreaga cazacime, s-au ilustrat din vremea lui Ion Voda cel Cumplit si pana
la sfarsit, pe langa cei mentionati, Ion Nadabaicu, urmat de Ion Grigore Loboda
(1593-1597), pe care polonezii au vrut sa-l inlocuiasca cu Tihon Baibuza, apoi
Samuila Chisca, Ion Sarcu, Ion Opara, Trofin Romanul (Volosanin), Ioan Sarpila,
Timotei Zgura, Dumitru Hunu si, ultimul, Danila Apostol (1727-1734).
Seria atamanilor romani
a fost intrerupta de Bogdan Hmelnitcki (1648-1654), boiernas polonez rasculat
impotriva regelui, cel care a avut nefericita idee, in 1653, de alipire a „Marginii”
la Rusia. Si aceasta deoarece, nefiind roman, s-a incuscrit cu domnul si
protectorul sau, Vasile Lupu (1634-1653), la disparitia acestuia fiind vanat si
de polonezi si de turci. Hmelnitcki era polonez, dar adjunctii sai erau Toader
Loboda, polcovnic de Pereiaslav, Martin Puscariu de Poltava, Ioan Burla de
Gdansk, Pavel Apostol de Mirgorod, Ieremia Ganju de Uman si Dumitrascu Raicea
de Pereiaslav. In plus, sub el, comandantii Regimentului de elita cazacesc,
„Slobodean”, adica al „Libertatii”, au fost generalii de brigada Dimitrie
Bancescu si Varlaam Buhatel. In tratativele cu Rusia, Hmelnitcki a folosit, pe post de diplomati, pe Pavel
Apostol, Dumitrascu Raicea, Grigore Gamalie de Lubensk, Ion Ursu-capitan de
Poltava si Grigore Cristofor- capitan de Raskov.
La sfarsitul sec.XVII,
dupa Gheorghe Duca, succesiunea au asigurat-o hatmanii Stefan Movila, Dimitrie
Cantacuzino si Ene Draghinici. Cazacii, marginenii sau „ucrainienii” romani au
luptat, intre Nistru si Nipru, impotriva polonezilor, sub Bogdan si Timus
Hmelnitcki, fiind considerati de Samuel Kussevicz, starostele de Lemberg, drept
„urmasii
dacilor si au puternice virtuti militare”. In batalia de la Liov „cohortele
de veterani ale dacilor transnistreni (Veteranae Dacorum Transnistrianorum) au
luptat in centrul liniei de foc”. In batalia de la Zborov (1649), numai
cazaci transnistreni au fost 10.000, iar in cea de la Beresztecko (1651), 4000.
Ulterior, au luptat alaturi de suedezi, impotriva rusilor, participanad, sub
conducerea lui Apostol Chigheci, cca. 8000 in batalia de la Leahovici (1706) si
4000 in batalia de la Poltava (1709). Ultimul mare hataman, Danila Apostol, a
fost comandantul regimentului de la Mirgorod, dupa tatal sau, Pavel Efrem si
bunicul sau, Apostol. Este descris de uzurpatorul sau, Mazepa, nu ca „ucrainean”,
nu ca „moldovean” ci, clar, ca „roman”, drept „Apostol, de obarsie valaha,
barbat din tata merituos in armata, ostas bun, din toti polcovnicii cel mai
vechi, cel mai batran nobil, castigand cinstirea si dragostea tuturor
regimentelor”. A murit la Sorocinti, la 17 ianuarie 1734, succedandu-i
fiul sau Petre, polcovnic de Lubni, care avea sa se integreze ca general de
brigada in armata rusa. Celalalt fiu, Pavel, polcovnic de Mirgorod, s-a
casatorit in 1736, cu fiica generealului
rus Matei Muraviov, urmasul sau fiind celebrul diplomat, scriitor si
mason rus Ioan Muraviov Apostol (1762 – 1851).
„Ucraina” istorica
asadar, sau teritoriile de „la Margine” ale Tarii Moldovei au insumat 44.500 km2
(u Craina propriu-zisa) si 69.000 km2 (Transnistria), adica un total
de 113.500 km2 de pamant romanesc, rapit Tarii Moldovei de Rusia. Un
teritoriu in care domnii Moldovei au intemeiat orasele intre Moghilau, pe
Nistru (1600) si Oceakov, pe Nipru. Si-au stabilit garnizoanele la Lerici
(1455), apoi la Caffa si Mangop (1473-1474), au dat danii boierilor (ex.
Boierii Jora sau Golia si Movila etc.). Toponimele si hidronimele romanesti au
fost, in ultimele doua secole, slavizate, populatia supusa unui regim intens de
deznationalizare, in special in epoca bolsevica, iar termenul „u Craina” a
ajuns sa desemneze o alta realitate geopolitica si etnostatala, nu neaparat
datorita Rusiei.
Ajunsa la Nistru in
1791, Rusia, prin Tarul Alexandru I, a incercat sa ia tot teritoriul ramas
Moldovei, dar si Muntenia intreaga, dintr-o singura lovitura, in 1807, la
tratativele cu Napoleon I. Francezii s-au impotrivit la Tilsit, apoi la Erfurt,
declarand ca principatele nu sunt teritorii turcesti, Rusia trebuind sa
solicite, contra pacii, de la turci, teritorii din „Casa Islamului”. Asa s-a
inventat termenul „Basarabia”. Initial, astfel se numea o fisie ingusta de
pamant, litorala Dunarii maritime, fosta „Vlahie” dunareana, pomenita in
secolul sec.IX-XII de bizantini, de la varsarea
Siretului, pana la Chilia, adjudecata, in 1343-1345, de domnul muntean, Basarab
I si fiul sau, Nicolae Alexandru, de la Principele Dimitrie (tatar crestinat).
In 1807-1809, rusii au scris pe harti „Basarabia”, intre Siret si Nistru, intre
Chilia si Hotin, prezentandu-l drept teritoriu turcesc, cucerit de turci, de la
unul, Stefan cel Mare, in 1484. Cum francezilor li s-a parut suspecta aceasta
Basarabie atat de mare, rusii si-au cerut scuze reducand „Basarabia” la
teritoriul de 45.630 km2, dintre Prut si Nistru, Chilia si Hotin.
Interesant este ca
Circulara lui Alexandru I catre generalii armatei rusesti de ocupatie din Principatele
Romane dateaza din 1807, cu cinci ani inainte de smulgerea (28 mai 1812) celei
de a treia halci din trupul Tarii Moldovei. Si mai interesant este faptul ca
este deosebit de actuala, deoarece recomandarile se axeaza pe cunoasterea
psihologiei colective si a tarelor elitei politice romanesti: „Administrand
Basarabia, trebuie cugetat sa se aseze fundamentele uni edificiu mai intins.
Poporul acestei provincii trebuie sa primeasca binefacerile unei administratii
parintesti si liberale, ca astfel sa fie atrasa, cu dibacie, atentia popoarelor
limitrofe asupra fericirii ei.
Bulgarii, moldovenii,
muntenii si sarbii au o patrie ....... sa le usuram calea sa o afle!Trebuie sa
exaltam prin toate mijloacele aceste populatiuni spre a le aduce la telul ce ne
propunem.
Pentru a ajunge la
intemeierea unui stat slav, trebuie sa le promitem independenta, barbatilor
influenti recompense pecuniare iar decoratiuni si titluri convenabile pentru
ceilalti!”
„Basarabia” a fost
rapita la 28 mai 1812 datorita manevrelor sefului spionajului rus pentru Europa
de SE, Manuc Bey, ulterior refugiat si lichidat, la Hancesti, de mafia bancar
financiara europeana deoarece voia transformarea noii provincii intr-o Elvetie
a Orientului. „Libertatile” au durat doar pana la 28 februarie 1828, cand tarul
Nicolae I a infiintat, prin decret, „Institutul pentru administrarea Oblastiei
Basarabia” prin care autonomia a fost suprimata, institutiile romanesti
suprimate si inlocuite cu cele guberniale, iar limba romana fost interzisa, fiind inlocuita de rusa (se
putea folosi doar „in caz de necesitate”). Restul teritoriului romanesc extracarpatic
urma sa fie cucerit, tot pe bucati, Moldova dintre Prut si Siret, apoi cea
dintre Siret si Carpati, la fel Muntenia si Oltenia, conform „Planului
Prozorovski”, elaborat la 15 aprilie 1810, in vigoare si astazi, cele patru
urmand sa devina gubernii in cadrul unei Federatii ruso-slave. Ca sa extrapolam
termenii, aceasta federatie prevedea urmatoarele „euroregiuni”:
- Regatul
Daciei, cu Muntenia, Moldova pana la Prut, Transilvania, Oltenia, Bucovina
si Dobrogea cu Delta Dunarii;
- Regatul
Bulgariei, cu Rumelia si Macedonia;
- Un
Regat al Ungariei;
- Un
Regat Sirbo-Croato-Sloven;
- Un
Regat al Greciei cu Thessalonic;
- Constantinopolul
cu Stramtorile.
Proiectul a fost stopat
de declansarea Revolutiei de la 1848 si de actiunea serviciilor germane si
austriece, apoi austro-ungare care aveau propriile lor obiective pe seama
Rusiei. In plina revolutie europeana republicana, serviciile germane si
austriece au lansat, in Galitia, sloganul „ Nu sunteti rusi, ci ruteni.”,
proclamand dreptul la existenta al „Republicii Rutene” de la Liov la Nipru. Voiau sa ia Rusiei 1000.000 de km2
inventand o „natiune culturala” in care sub numele de „rutean” sa intre, de-a
valma, romani, fosti romani deznationalizati prin rusificare (fostii „pruteni”
sau „brotnici” deveniti „ruteni”), rusi, polonezi, fosti romani deveniti
polonezi prin deznationalizare (gorali), traci slavizati (hutanii sau hutulii),
traci sau lituanieni, letoni, estoni, finlandezi, slovaci, tatari, greci si
gotii, inca subzistand in Crimeea. Reactia romanilor a fost prompta. Asa cum
astazi se impotrivesc trimiterii de catre „ucraineni” sa lupte la Donetk, la
1848 s-au impotrivit „Miscarii rutenesti” din Galitia, cerand separarea Bucovinei
de aceasta.
In 1849, Habsburgii au
fost salvati in fata secesiunii nobililor unguri, botezata „revolutie”, de catre
rezistenta armata a romanilor si interventia trupelor tariste. Drept multumire,
din 1850, „Miscarea ruteneasca” a devenit, nu numai sovin antirusa, ci si sovin
antiromaneasca. In fruntea ei a fost pus
fostul agent al lui Lajos Kossuth, hutanul Lucian Cobilita.
Dupa realizarea
dualismului (1867), „Miscarea ruteneasca” a trecut la pregatirea secesiunii
fata de Rusia a teritoriilor de la Vest de Caucaz, ideologi fiind evreii
polonezii Markim Saskievici, Iacob Holovatki si Ivan Varghilovici. Conceptul
doctrinar era dreptul „natiunii rutene” la un „stat Rutenia” de 5 milioane de suflete, intre Muncaci si
Nipru in care, in ceea ce ne priveste, pe langa teritoriile romanesti deja
inglobate de rusi sau germani, urmau sa intre si Maramuresul intreg, nordul
Ardealului si nordul a tot ceea ce mai ramasese din Moldova. Adica ceea ce a
incercat sa ne rapeasca, ulterior, Nikita Hrusciov, intre 1944 si 1954.
Prin manipulare sau
cumparare cu promisiuni cu bani, elevii si studentii tineri de la Liov au fost
organizati in Asociatia „Provita”, adica „Desteptarea”, o organizatie „ruteana”
cu caracter violent antirus, antiroman si antipolon. Replica rusa a venit, prin
infiintarea, la Kiev, de catre Ohrana tarista, a unei asociatii „rutenesti”,
prorusa, „HROMADA”.
In 1869, imparatul
Franz Josef a intemeiat un serviciu special, cu fonduri imense, condus de
contele Franz Stadion, sa orienteze miscarea PROVITA in directia secesiunii
fata de Rusia dar si impotriva miscarilor de eliberare polona si romana.
Alaturi de el, in fruntea luptei pentru „limba ruteana”, „poporul rutean” si
„Republica Rutenia”, s-au aflat, ca adjuncti, „rutenii” Popovici, Branzan si
Cucuruz. Ei au editat, la Liov, ziarele de propaganda „Holovna Rada Ruska” sau
„Rada Swietojurka” si „Zorja Halycka”.
In 1894, l-au adus de
la Kiev la Liov pe istoricul falsificator, Mihail Hrusevski. Sustinut de Miron
Corduba, acesta a solicitat renuntarea la termenul de „rutean” si inlocuirea cu
cel de „ucrainean”, adica „la marginean”. Era o preluare dupa termenul de
„ucrainti”, cum le spuneau, in graiul popular, romanii, „marginenilor” in
general si, in mod deosebit, romanilor rusificati. In 1894 asadar, Hrusevski si
gasca lui sponsorizeaza serviciile austro-ungare la care s-au asociat cele
germane, au inventat notiunile de popor, natiune si limba „ucrainene” („la
marginene”), ba chiar si o istorie ucraineana, proiectand-o in trecut. Tot ei
au decis ca la viitoarea tara, „Ucraina”, sa fie atasate: Maramuresul intreg,
de la nord de Viseu; tot teritoriul romanesc dintre Muntii Gutai si Apa Turului,
tot Ardealul de Nord, Bucovina intreaga si nordul Basarabiei.
Oficial, in 1914, la Berlin, in perspectiva
razboiului, Kaiser-ul Wilhelm II a infiintat si sponsorizat „Asociatia
pentru eliberarea Ucrainei”, vizand secesiunea teritoriilor dintre
Carpatii Padurosi si Caucaz, fata de Rusia. Se explica de ce razboiul a fost
declansat in Galitia de catre fortele germano-austro-ungare.
La 27 februarie/12
martie 1917, s-a declansat revolutia in Rusia, tarul Nicolae II abdicand la 15
martie. Reactia germano-austro-ungara a fost prompta – organizarea, la Kiev, a
Radei centrale, in frunte cu Mihail Hrusevski, care proclama autonomia largita
a „Ucrainei” in cadrul Rusiei.
La 14 septembrie 1917,
rusii au proclamat Republica. Germanii au reactionat prin aducerea lui Lenin,
agentul lor, din Finlanda la Petrograd si sponsorizarea Insurectiei Bolsevice
(25 octombrie/7 noiembrie). Lenin le-a acordat dreptul la secesiune, prin „Declaratia
drepturilor popoarelor din Rusia” (2/15 noiembrie 1917) si a dat mana
libera Germaniei in teritoriile de Vest ale Imperiului fost tarist, prin Pacea
de la Brest-Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie). Germania a construit, imediat,
„Ucraina Mare” cu centrul la Kiev ca baza de operatii, promitandu-i lui
Hrusevski atasarea, ulterioara, a Transcarpatiei, Bucovinei, Galitiei si
Basarabiei. Reactia rusa s-a produs prinStalin, comisar al guvernului,
insarcinat cu „drepturile popoarelor”, care le-a declarat, imediat,
„contrarevolutionare”, pe toate cele care si-au proclamat independenta si, la
11/24 decembrie 1917, la Harkov, a proclamat „Republica Sovietica Ucraineana”.
La 31 ianuarie 1918, Congresul General Unit al Sovietelor din Rusia a anulat „Declaratia
drepturilor popoarelor” prin „Declaratia drepturilor poporului muncitor
si exploatat”, iar recent infiintata Armata Rosie a zdrobit fortele lui
Hrusevski, la Pskov, Talin si Narva. In mare graba, Germania si Austro-Ungaria
au proclamat (9 februarie 1918) constituirea, din Galitia si Bucovina, a unui
regat autonom in cadrul Austro-Ungariei si au smuls Kievului promisiunea de
furnizare a unui milion de puduri de grau contra sprijin militar. Drept urmare,
la 18 februarie 1918, trupele germano-austro-ungare au invadat „Ucraina” si au
ocupat Kievul, restaurand autoritatea lui Timosenko......pardon, a lui
Hrusevski. In sprijinul „democratiei” de atunci, englezii au organizat, la 3
marie 1918, desantul de la Murmansk, germanii profitand pentru a-l unge pe
generalul Skoropadski, hatman al Ucrainei, la 30 aprilie 1918. Au urmat
evenimentele cunoscute care au condus la destramarea Austro-Ungariei si
capitularea Germaniei si razboiul civil din spatiul rus, proiectat inca din
1912, de masoneria europeana, pentru 1920, drept „Teritoriu de
experimenare a ideilor socialiste”. In
razboiul civil, romanii, fosti cazaci, au luptat, ca de obicei, atat de partea
rusilor care i-au deznationalizat prin celebrii Frunza/Frunze si Ceapa/Ceapaev,
cat si de partea „albilor”, ultimul ataman liber cunoscut in istorie fiind
romanul Nestor Mahna, pe care noi l-am invatat in istoriile falsificate ca
„ucraineanul” ..... „Mahno”.
La 29 noiembrie 1918,
la Kiev, s-a proclamat RSS Ucraineana, bolsevicii preluand, drept extrem de
utila, nascocirea germano-austro-ungara. Acesteia aveau sa-i ataseze si alte
teritorii romanesti, dar si teritorii rusesti in partea de rasarit, facand ca
lucrurile sa fie aproape imposibil de descalcit astazi.
Dar despre toate acestea
si multe altele, in cele ce vor urma...........
(VA
URMA)
Col.(r) dr. Mircea
Dogaru,
Presedintele SCMD
